Panasonic a anunțat lansarea unui nou obiectiv foto

Publicat: 03 10. 2012, 12:54

Panasonic a anunțat lansarea unui nou obiectiv tele-interschimbabil cu zoom -  LUMIX GX VARIO 35-100mm OIS / F2.8 / POWER O.I.S (H-HS35100), bazat pe standardul Micro Four Thirds. Prin tehnologia optică cristalizată folosită de Panasonic, obiectivul ‘X’ dispune de o redare impresionantă a texturilor, a contrastelor, beneficiind de un efect de „ghost” și “flare” minim. Lumix GX oferă o modalitate practică de utilizare, prin zoom-ul versatil, de la portrete la subiecte în mișcare: sport, păsări și animale. Diafragma constantă poate fi folosită, de asemenea, și la înregistrările video, relatează Dpreview.com.

Compus din 18 lentile așezate în 13 grupuri, obiectivul oferă un contrast uniform de la centru spre colțuri, având o luminozitate egală pe toată distanța zoom-ului și o rezoluție înaltă. O lentilă UED (Ultra Extra-low Dispersion) și două lentile ED (Extra-low Dispersion) reduc considerabil aberațiile cromatice și distorsiunile. În ciuda performanțelor sale optice foarte ridicate, LUMIX GX VARIO 35-100mm / F2.8 / POWER OIS este foarte compact, aprox. 99,9 mm lungime, și are o greutate redusă, cca. 360g, oferind astfel o mobilitate ridicată.

Pentru a minimiza reflexia luminii în spectrul vizibil (380nm-780nm), a fost folosită tehnologia Panasonic Nano Surface Coating, care constă în aplicarea pe suprafața lentilei a unui strat cu indice de refracție foarte scăzut. Stabilizatorul de imagine POWER O.I.S. (Optical Image Stabilizer) care este integrat în LUMIX G X VARIO 35-100mm / F2.8 / POWER O.I.S. compensează eficient nu numai mișcările scurte și rapide, dar și pe cele de lungă durată, reușind să surprindă fotografii clare chiar și în situații de iluminare scăzută, cum ar fi pe timp de noapte sau în încăperi întunecate.

Obiectivul include un sistem superior de focalizare, care permite o rezoluție excelentă și un contrast mare indiferent că e vorba de fotografii făcute la distanță mică sau la infinit. Lungimea lui totală nu se modifică nici când se utilizează zoom-ul și nici la focalizare. Motorul în trepte face ca focalizarea să fie lină și silențioasă, ideală pentru utilizarea atât în fotografiere cât și în înregistrarea video.