Record de vânzări pentru noile iPhone-uri, în weekend-ul după ce Apple le-a lansat pe piață

Publicat: 22 09. 2014, 17:39

Apple a vândut peste 10 milioane de noi iPhone-uri în primul weekend de la lansarea acestora pe piață, stabilind un nou record, potrivit Bloomberg.

Vânzările au depăşit recordul de 9 milioane de telefoane atins anul trecut, când Apple a introdus iPhone-urile 5s şi 5c, se arată într-un comunicat al companiei.

„Livrările au depăşit aşteptările în primul weekend, fiind cu mult peste recordurile anterioare”, a declarat directorul general Tim Cook.

Cele două noi modele au devenit disponibile pe 19 septembrie, în magazinele din Statele Unite, Australia, Canada, Franţa, Germania, Hong Kong, Japonia, Puerto Rico, Singapore şi Marea Britanie, luna viitoare urmând să fie secondate de debutul noilor modele iPad.