Roboții sunt de partea noastră. Inteligenţa artificială va transforma radical lumea în care trăim (VIDEO)
Se lansează organizaţia non-profit de cercetare în domeniul inteligenţei artificiale OpenAl ! Elon Musk, directorul Tesla şi SpaceX cu Sam Altman, fondatorul incubatorului de startup-uri Y Combinator vor conduce organizaţia. Aceştia cred că inteligenţa artificială va transforma radical lumea în care trăim şi ca atare, doresc să se asigure că roboţii vor fi de partea noastră, informează B1TV.
Iniţiativa lui Elon Musk este susținută de Elon Musk, Reid Hoffman, fondatorul site-ului LinkedIn, de Jessica Livingston, un alt fondator al Y Combinator, și de Peter Thiel, cofondator al PayPal, dar şi de alte companii. Investiția se ridică la 1 miliard de dolari, iar scopul este păstrarea umanității în centrul tuturor acestor eforturi.
Ideea inființării OpenAI s-a concretizat în ultimele luni. Grupul include cercetători de seamă de pe acest segment, inclusiv oameni care au lucrat cu șeful departamentului de Inteligență Artificială al Facebook. Multe companii alocă fonduri ânsemnate pentru cercetare în inteligentă artificială, de la firme din Silicon Valley, precum Google și Facebook la Toyota.
#DIRECT_ONE_g0ujhn#
Dezvoltarile din ultimii ani au creat neliniști în aceeași măsură în care au adus optimism. Elon Musk se află printre cei care și-au exprimat în trecut îngrijorarea cu privire la modul în care se fac cercetări în domeniul inteligenței artificiale.
Anterior, el a investit 10 milioane de dolari în Institutul pentru Viitorul Vieții, o alta organizație non-profit al cărei scop este de a se asigura că inteligența artificială nu afectează umanitatea într-un mod negativ.