Românii ar putea avea 500 MB internet gratuit de la operatorii de telefonie mobilă, potrivit unei noi inițiative legislative

Publicat: 21 04. 2016, 11:36
foto: radioiasi.ro

Un proiect de lege inițiat de 58 de parlamentari ar putea transforma 500 MB din internetul distribuit de operatorii de telefonie mobilă într-o gratuitate, potrivit capital.ro.

Pe lista inițiatorilor acestui proiect apare și numele lui Mihai-Răzvan Sturzu, fostului ministru Ovidiu Silaghi, Daniel Fenechiu, Remus Cernea, dar și Cătălina Ștefănescu și Elena Udrea.

Pe aceeași temă, nici deputatul neafiliat Mihai Sturzu nu se lasă mai prejos. Acesta a declarat că a depus o inițiativă legislativă prin care să oblige instituțiile administraţiei publice centrale şi locale să asigure acces gratuit la internet în sediile lor, în aglomerările urbane şi în cele turistice.

"Voi depune la Camera Deputaţilor o propunere legislativă în care să acordăm tuturor românilor şi turiştilor care sunt în România acces gratuit la internet. În toamna anului trecut, ONU a promovat un document prin care recunoştea dreptul la internet ca un drept fundamental al omului. Eu cred că în prelungirea dreptului constituţional la informare, în anul 2016 şi în anii care urmează în societatea românească accesul gratuit la internet este un drept al fiecărui cetăţean. Accesul gratuit se va realiza foarte uşor, în primul rând vorbim despre administraţii publice locale şi centrale care vor avea datoria ca în sediile lor să aibă reţele WI-FI cu acces gratuit şi, de asemenea, în spaţiile deschise publicului cu aglomerare urbană sau de interes turistic", a explicat Mihai Sturzu.