Se scumpesc și abonamentele pentru telefoane, iar operatorii nici măcar nu sunt obligați să anunțe ANCOM

Se scumpesc și abonamentele pentru telefoane, iar operatorii nici măcar nu sunt obligați să anunțe ANCOM
Foto - Onur Binay (Unsplash.com)

După retaileri, și marii operatorii locali telecom pregătesc scumpiri din cauza majorării tarifelor la energie, arată Profit.

Operatorii locali de telecomunicații dau vina pe majorarea prețurilor la energie

Marii operatori locali de telecomunicații se pregătesc să majoreze tarifele practicate la abonamente pe fondul creșterii prețurilor la energie electrică, a cărei pondere în total cheltuieli a sporit semnificativ în ultimele luni.

„În discuțiile cu reprezentanții operatorilor, aceștia au susținut că majorarea prețurilor la energie electrică a contribuit la sporirea semnificativă a ponderii acestui tip de cheltuială în totalul cheltuielilor operaționale.

Ei spun că vor fi nevoiți, cel mai probabil, să aplice în perioada următoare majorări tarifelor practicate la abonamente, cuantumul majorării urmând să fie decis în funcție de rezultatele unor analize interne.

Ei mai susțin că au luat măsuri de reducere a impactului acestor creșteri prin diminuarea altor categorii de cheltuieli, dar că spațiul de manevră este limitat”, a declarat pentru Profit.ro o sursă din cadrul autorității de reglementare în domeniu (ANCOM).

Operatorii nu sunt obligați să notifice ANCOM în privința majorărilor de tarife, piața de retail fiind complet liberalizată.

În schimb, aceștia au obligația să transmită autorității informațiile privind noile tarife practicate, pentru a fi disponibile în Veritel.ro, comparatorul de oferte telecom independent și necomercial, creat și administrat de ANCOM.

Vodafone România a majorat deja abonamentul lunar cu un euro

Principalii jucători din piață sunt Orange Romania, Orange Romania Communications (fost Telekom Romania Communications, fost Romtelecom), Vodafone Romania, RCS&RDS și Telekom Mobile Romania Communications (fost Cosmote).

În luna septembrie, Vodafone România și-a notificat clienții că, începând cu luna octombrie, va majora abonamentul lunar cu un euro, ca urmare a creșterii prețurilor la energia electrică.

De asemenea, operatorul a introdus în contracte o clauză care permite majorarea tarifelor în funcție de rata inflației.

Compania și-a justificat atunci decizia de creștere a tarifelor, în preambulul notificării transmise clienților, prin majorarea costurilor legate de furnizarea serviciilor mobile (cum ar fi, de exemplu, creșterea costurilor de furnizare a energiei electrice și a carburantului).

Urmăriți B1TV.ro și pe