Supercomputerele ar putea găsi soluţia pentru cea mai gravă problemă cu care se confruntă sănătatea umană

Supercomputerele ar putea găsi soluţia pentru cea mai gravă problemă cu care se confruntă sănătatea umană
Foto simbol: Pixabay

Oamenii de știință au descoperit, cu ajutorul unui supercomputer, rezolvarea unei probleme ce amenință sănătatea umană, aceasta fiind reprezentată de rezistența bacteriilor la antibiotice, informează DPA, citat de către Agerpres.

Speranța de viață, în pericol din cauza bacteriilor

În fiecare an, peste 700.000 de persoane mor din cauza bacteriilor ce sunt rezistente la antibiotice, iar conform calculelor oamenilor de știință, se preconizează că numărul acestora va crește până la câteva milioane în următorii ani.

Așadar, fără antibiotice eficiente, oamenii de știință preconizează că speranța de viață va scădea cu 20 de ani, fapt ce a determinat oamenii de știință să caute un răspuns pentru această problemă cu care se confruntă omenirea.

O echipă de cercetători, alături de dr. Gerhard Koenig de la Universitatea din Portsmouth, au utilizat supercomputerele pentru a reproiecta antibioticele pentru a putea ține pasul cu modul în care bacteriile se dezvoltă, în cadrul unui studiu publicat în jurnalul ştiinţific PNAS.

”Antibioticele reprezintă unul dintre pilonii medicinii moderne, iar rezistenţa la antibiotice este una dintre cele mai mari ameninţări la adresa sănătăţii umane. Există o nevoie urgentă de dezvoltare a unor noi modalităţi de luptă împotriva bacteriilor în continuă evoluţie”, a declarat Koenig, specialist în chimie computaţională.

Medicamentul-proiect, mai eficient de 56 de ori decât Eritromicina sau Claritromicina

”Dezvoltarea unui nou antibiotic implică de obicei găsirea unei noi ţinte care este esenţială pentru supravieţuirea unei game largi de diferite bacterii. Acest lucru este extrem de dificil şi foarte puţine clase noi de antibiotice au fost dezvoltate în ultima vreme. Noi am adoptat o abordare mai simplă, pornind de la un antibiotic existent, care este ineficient împotriva noilor tulpini rezistente, pe care l-am modificat astfel încât să fie în prezent capabil să depăşească mecanismele de rezistenţă”, a explicat el.

Aceștia au demonstrat că, în comparație cu două antibiotice de pe lista Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) cu medicamente esenţiale, Eritromicina şi Claritromicina, medicamentul-proiect se dovedește a fi de 56 de ori mai eficient decât comparațiile anterioare.

”Nu doar că cel mai bun candidat al nostru este mai eficient împotriva ţintelor testate, dar prezintă totodată o activitate împotriva a trei bacterii fruntaşe pe lista de priorităţi a OMS, în cazul cărora antibioticele existente testate nu funcţionează”, a adăugat Koenig.

Totuși, cercetătorul a avertizat că ”este doar o chestiune de timp până când bacteriile dezvoltă contrastrategii împotriva contrastrategiilor noastre şi devin rezistente la un nou antibiotic, aşa că va trebui să continuăm să studiem mecanismele de rezistenţă bacteriană şi, pe cale de consecinţă, să dezvoltăm noi derivate”.