Uber se lansează oficial în România: O alternativa mai ieftina la taxiurile din București. Cum funcţionează controversata aplicaţie (VIDEO)

Publicat: 25 02. 2015, 13:22

Uber, aplicația care permite aproape oricărui șofer să devină taximetrist, se lansează oficial și în România. Sub  forma uberX, controversata aplicație va putea fi utilizată mai întâi în București, potrivit unui anunţ publicat pe blogul oficial al companiei.

„Bucureşti, suntem încântaţi să te cunoaştem!”, începe anunţul scris pe blogul aplicaţiei. „Uber aduce Bucureştiului o formă alternativă de transport urban şi vrem să evidenţiem calitatea serviciilor noastre – şi clienţii noştri satisfăcuţi”.

Concret, Uber este o aplicaţie de smartphone care conectează pasagerii cu şoferii unor maşini dispuşi să ofere contra cost servicii de transport.

Paşii pe care cei interesați de folosirea aplicației trebuie să îi urmeze sunt:

·         Să descarce aplicaţia pentru iOS sau Android sau să se înregistreze aici;

·         Să creeze un cont şi să înregistreze un card de credit – creatorii aplicaţiei asigură că datele personale ale utilizatorilor sunt în siguranţă;

·         Să stabilească, prin aplicaţie, adresa de unde să fie luaţi cu maşina – drumul parcurs de şoferul care acceptă comanda poate fi urmărit în timp real tot prin aplicaţie;

·         Odată ajunşi la destinaţie, să coboare pur şi simplu din maşină, fără să plătească în numerar, fără să lase bacşiş.

Potrivit blogului oficial, primul drum făcut prin Uber este gratis în limita a 30 de lei pentru cei care introduc în aplicaţie codul UBERBUCHAREST (valabil până pe 25 aprilie).

CEO-ului Travis Kalanick a declarat, în acdrul unei conferințe la Munchen, că Uber poate scoate 400.000 de mașini de pe drumurile europene în 2015 și poate duce la crearea a 50.000 de locuri de muncă. Practic, ar însemna că 400.000 de soferi ar fi convinși să își lase mașinile acasă, atrași de tarifele mici ale Uber în orașele lor.

Cum se folosește aplicația UBER