Windows 8 store a depășit pragul de 20.000 de aplicații
Magazinul software al Microsoft, Windows 8 Store, a depășit pragul de 20.000 de aplicații, afirmă Win App Update care ține situația totalurilor, relatează the NextWeb.
Dintre aceste aplicații, circa 18000 sunt gratuite. Chiar dacă informația se confirmă, problema este că aplicațiile nu sunt disponibile în toate regiunile lumii.
Pe de altă parte, evoluția numărului de pachete software din Windows 8 Store este incredibilă. Ritmul este de 500 de aplicații noi venite în Store în fiecare zi.
Daca acest ritm este menținut, W8 Store va depăși pragul de 30.000 de aplicații pana la sfârșitul anului.
Până acum, veștile sunt foarte bune pentru Microsoft, cel puțin din punct de vedere cantitativ. Calitativ vorbind, va trebui să mai treacă un timp și va trebui ca dezvoltatorii să se adapteze noului OS al Microsoft.