Comisia pentru revizuirea Constituţiei lucrează joi fără preşededintele de comsie, Crin Antonescu. Şi asta pentru că liderul liberal a plecat într-o excursie de două zile la Londra.
Președintele Senatului, Crin Antonescu, participă joi și vineri la cea de-a 15-a reuniune a Asociației Senatelor din Europa, eveniment găzduit în acest an de Camera Lorzilor din Parlamentul britanic.
Temele dezbătute privesc „Relația dintre camerele superioare și camerele inferioare”, precum și „Senatele și utilizarea mass-media de socializare”, scrie Agerpres.
Crin Antonescu va avea întâlniri bilaterale cu omologi din Franţa, Olanda, Polonia, Spania, precum şi o serie de întrevederi cu reprezentanţi ai Parlamentului şi Guvernului din ţara gazdă.
Antonescu se va întâlni şi cu viceprim-ministrul Nick Clegg, agenda discuţiilor celor doi oficiali vizând aspecte precum: libera circulaţie a forţei de muncă, migraţia şi cooperarea româno-britanică în cadrul instituţiilor Uniunii Europene.