ANM a emis o nouă avertizare. Ce județe sunt sub cod galben și cod portocaliu de ploi torențiale și furtuni
Meteorologii au emis două avertizări de vreme severă pentru începutul săptămânii, vizând instabilitate atmosferică accentuată și cantități mari de precipitații în special în zonele centrale și montane ale țării.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis marți două avertizări: una de cod galben, valabilă până miercuri dimineață, și alta de cod portocaliu, care expiră în această seară. Sunt vizate numeroase județe din centrul țării, dar și zone montane din est și vest, unde se așteaptă ploi torențiale, vijelii și posibile căderi de grindină.
Cuprins:
-
Când intră în vigoare codul galben de furtuni și ce zone sunt afectate
-
Care sunt județele vizate de codul portocaliu de ploi abundente
Când intră în vigoare codul galben de furtuni și ce zone sunt afectate
Avertizarea de cod galben este valabilă în intervalul 29 iulie, ora 10:00 – 30 iulie, ora 10:00, și vizează cea mai mare parte a Transilvaniei, centrul Moldovei, precum și toate zonele montane. Potrivit meteorologilor, în aceste regiuni vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, manifestată prin averse torențiale, descărcări electrice frecvente, vijelii și izolat grindină.
„În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi în general de 20…25 l/mp, iar pe arii restrânse se pot depăși 30 l/mp”, precizează ANM în comunicatul oficial.
Care sunt județele vizate de codul portocaliu de ploi abundente
Mult mai severă este avertizarea de cod portocaliu, care este valabilă doar în cursul zilei de marți, 29 iulie, între orele 10:00 și 21:00. Aceasta vizează județele Sibiu, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Alba, precum și zonele montane din Hunedoara, Bacău și Neamț. În aceste regiuni, sunt așteptate averse abundente, care vor cumula 30–40 l/mp, iar izolat, valorile pot depăși 50–60 l/mp.
Specialiștii avertizează că intensitatea precipitațiilor poate duce la inundații locale, scurgeri importante de pe versanți și creșteri rapide ale debitelor râurilor mici.