Cum va fi vremea în luna martie

Cum va fi vremea în luna martie
FOTO: Pixabay.com

Potrivit meteorologilor ANM, valorile termice vor fi apropiate de normalul perioadei, în următoarele patru săptămâni (1 – 29 martie 2021).

În săptămâna 1 – 8 martie, valori termice vor fi în jurul celor specifice acestui interval la nivelul întregii ţări, iar ce precipitaţiile vor fi deficitare în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane din jumătatea vestică a ţării,relatează Agerpres.

În săptămâna 8 – 15 martie, pe întreg teritoriul României, temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, cu o tendinţă uşor deficitară în regiunile extracarpatice.

Potrivit meteorologilor,în intervalul 15 – 22 martie, în toate regiunile sunt estimate temperaturi medii ale aerului ce se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână, iar regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.

Totodată, pe durata săptămânii 22 – 29 martie, mediile valorilor termice vor fi uşor mai ridicate decât cele specifice acestui interval, în întreaga ţară, iar cantităţile de precipitaţii estimate pentru această perioadă se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval, în toate regiunile.

Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. ANM precizează că fenomenele meteo extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

Ultima oră
00:08 - Olivia Steer, ironizată de Dana Rogoz: „A venit din nou acea perioadă specială a anului când port roz și când anunț femeile cât de importantă e prevenția”
23:52 - Ce spune Andreea Esca dacă fiica ei, Alexia Eram, ar avea o relație cu manelistul Tzancă Uraganul
23:48 - Rareș Bogdan: E o rușine că nu reușim să fim furnizori de materie primă, cereale, făină, carne / Economic, Florin Cîțu a făcut lucruri excepționale (VIDEO)
23:15 - Florin Cîţu, întrebat dacă este responsabil de eşecul campaniei de vaccinare: Nu sunt firmă de advertising
23:13 - Rareș Bogdan: Ne bazăm că USR PLUS va înțelege după congrese că noi nu avem motiv să renunțăm la Florin Cîțu și vor continua / Nu vor să rămână exclusiv într-o revoluție continuă ca Che Guevara în America de Sud (VIDEO)
22:43 - Mutarea momentului în televiziune: Florin Călinescu a semnat cu Prima TV. A fost anunţat oficial
22:28 - Rareș Bogdan: Ludovic Orban a afirmat într-o discuție în Modrogan că nu va sta piatră pe piatră și că nu va fi o bătălie de idei, ci va fi un adevărat război civil pe care o să îl declanșeze (VIDEO)
22:18 - Florin Cîțu: „Vaccinarea obligatorie ar trebui să fie ultima soluție. Susțin testarea obligatorie pentru unele categorii profesionale, pe cheltuială proprie”
22:07 - Ludovic Orban, despre Florin Cîțu: Eu sunt de 31 de ani în PNL și i-am votat și derogarea ca să candideze, iar lui nici nu i s-a uscat bine cerneala pe adeziune și hotărăște el când și cum iese din politică Ludovic Orban!? Nu îi e rușine un pic!? (VIDEO)
21:50 - Ludovic Orban: „Klaus Iohannis nu poate constituțional și moral să intervină în competiția internă a PNL. Nu e adevărat că relația mea cu președintele s-a răcit”