Deși părea că începe să se încălzească, meteorologii ne avertizează că nu am scăpat de frig. Un val de aer polar va ajunge în România în perioada următoare, iar experții spun ce temperaturi vom avea în țară.
Meteorologul Mihai Huștiu a explicat ce ne așteaptă. Începând de săptămâna viitoare, vom observa o scădere a temperaturilor, în special în jumătatea nordică a țării, iar ulterior, în toată țara.
Potrivit meteorologului, ne putem aștepta la temperaturi cuprinse între 9-17 grade Celsius. Acesta mai spune că astfel de temperaturi sunt destul de reci pentru perioada în care ne aflăm.
„Acest fond atmosferic rece va determina o scădere a temperaturilor mâine (luni, n.r.) în jumătatea de nord a țării, iar de marți în toată țara se va resimți o răcire. Temperaturi care de marți încolo se vor situa în general între 9 și 17 grade, cu valori ușor mai ridicate doar în extremitatea de sud-vest a țării, spre 19 grade Celsius. Miercuri vor fi temperaturi maxime între 9 și 17 grade, cu 15 grade în Capitală, deci o vreme rece pentru mijlocul lunii octombrie”, a explicat Mihai Huștiu pentru digi 24.
Mai mult, expertul a precizat că marți dimineață vom avea 0 grade în nord-vestul țării, iar bruma și înghețul se apropie cu pași repezi de această zonă. De la jumătatea săptămânii, termometrele vor indica temperaturi cu minus, iar vremea rece se va resimți și în Capitală.
„Marți dimineață așteptăm temperaturi în jurul a 0 grade prin nord-vestul țării, unde sunt condiții pentru brumă și îngheț. Iar miercuri și joi dimineață și chiar vineri dimineață temperaturi între -4 și 6 grade cu 3 – 4 grade în Capitală. Astfel ne așteptăm ca să apară bruma și înghețul, mai ales în jumătatea de nord a țării, izolat și prin rest. Cu alte cuvinte, urmează nopți și dimineți tot mai reci”, a încheiat Mihai Huștiu de la Administrația Națională de Meteorologie.