A fost marea dragoste a lui Alain Delon și totuși a părăsit-o. Ani în șir s-a considerat vinovat pentru moartea ei (GALERIE FOTO)
Alain Delon rămâne una dintre figurile emblematice ale cinematografiei. Zeci de femei au suspinat după el ori de câte ori au urmărit vreo peliculă, iar una dintre ele a fost chiar actrița din filmul „Sissi”, Romy Schneider.
S-au cunoscut într-unul dintre cele mai dragi locuri pentru amândoi, însă norocul nu le-a surâs niciodată suficient cât să rămână împreună pentru totdeauna. În 1959, unul dintre cei mai sexy actori ai momentului o întâlnea pe tânăra și frumoasa actrița pe platourile de filmare ale peliculei „Christine”. Timp de patru ani de la celebra întâlnire, s-au implicat într-o relație care avea să rămână vie în amintirea fiecăruia dintre ei, scrie Okmagazine.
El un simbol în industria cinematografiei, ea o tânără actriță de 23 de ani
În 1959, când s-au cunoscut, Romy avea doar 23 de ani și se afla la debut. Tânăra actrița nu era cunoscută în lumea filmului. La rândul său, Delon era deja celebru și cunoscut drept unul dintre cei mai frumoși actori.
Deși inițial ea l-a văzut pe Alain drept un bărbat impulsiv, starul a surprins-o pe tânăra actrița cu un superb buchet de trandafiri roșii. Talentul său actoricesc, dar și frumusețea și carisma de care dădea dovadă Delon, au făcut-o pe „Sissi” să se îndrăgostească cu rapiditate. Iubirea a pus ușor stăpânire pe ei, însă povestea nu avea să se încheie într-un mod fericit.
Mama actriței Romy Schneider, o piedică în calea fericirii?!
Iubirea plutea în aer la începutul anilor `60, iar Delon a invitat-o pe Romy să locuiască alături de el, la Paris. Mama ei însă, actrița Magda Schneider a fost împotriva deciziei lui Alain și a mutării tinerei în Capitală, scrie sursa citată anterior
Chiar și așa, deși nu avea să o lase pe tânăra Romy să se mute alături de unul dintre cei mai frumoși actori ai tuturor rimpurilor, Magda i-a cerut lui Alain să oficializeze relația cu fiica ei înainte să se întoarcă la Paris.
Aventurile lui Delon și gelozia, o piedică în calea fericirii pentru Romy
Starul din „Sissi” a lăsat zvonurile cu privire la infidelitățile și aventurile actorului să îi afecteze viață. Tânăra actriță ar fi fost frustrată de poveștile pe care le auzea, legate de iubitul ei cuceritor. Mama acesteia însă a fost și mai îngrijorată pentru starea de sănătatea a vedetei, care ar fi suferit, potrivit sursei citate anterior, adevărate abuzuri din partea actorului francez.
„Sissi” și-a tăiat venele din cauza lui Delon
Anul 1962 a dus multă amărăciune în viața actriței din Sissi. Tânăra a aflat la acea vreme că Delon, în urma unei aventuri cu actrița germană Nico, avea să devină tatăl unui băiețel.
Actrița de origine germană a avut o aventură cu starul francez, în urma căreia a rămas însărcinată. Deși Delon nu a continuat povestea de dragoste și-a recunoscut copilul, pe Chriatian Aron. În momentul în care a aflat vestea, Romy a trăiat o adevărată drama și a decis să își taie venele. Norocul actriței de la acel moment a fost că gestul ei dramatic a fost descoperit și a ajuns la timp la spital pentru a fi salvată.
O poveste de iubire încheiată cu un buchet de trandafiri
Idila lor romantică a început în 1959, când Alain Delon i-a trimis tinerei actrițe un buchet de trandafiri roșii, iar ea s-a lăsat treptat cucerită.
Povestea de dragoste s-a încheiat în același mod, în 1963. Odată ce Romy a ajuns la Paris, pentru filmările peliculei „Procesul”, a găsit în apartamentul ei un buchet de trandafiri negri, alături de un mesaj de „adio” din partea actorului. La doar câteva luni de la momentul separării, starul francez a dat totul uitării și s-a însurat cu Nathalie Barthélemy, mariaj ce a durat 6 ani și în urmă căruia actorul a devenit tată pentru a doua oară.
La rândul ei, Romy Schneider și-a refăcut viața amoroasă, însă nu a mai fost niciodată așa de fericită. Primul soț, actorul Harry Meyen și-a pus capăt zilelor, iar actrița din „Sissi” și-a refăcut viață alături de asistentul ei personal, Daniel Biasini. Viața însă nu i-a oferit doar momente fericite, iar în 1981, Scheider avea să își piardă fiul cel mare, însă tot atunci s-a încheiat și povestea de iubire alături de Daniel, scrie Okmagazine.
Drama starului din „Sissi” și-ar fi găsit tratamentul în alcool, din păcate, iar decizia a condus la o serie de evenimente și mai neplăcute, urmând ca după câteva luni de la decesul fiului ei să fie descoperită moartă, în prorpiul apartament din Paris, în 1982.