Adrian Titieni, despre remunerația din România a meseriei de actor: „Dacă eşti interesat doar de profesie, banii apar”
În vârstă de 60 de ani, Adrian Titieni se numără printre cei mai cunoscuți actori de la noi din țară. În cadrul unui interviu aceasta a vorbit despre banii pe care îi aduce actoria.
Adrian Titieni, despre banii făcuţi din actorie
Cunoscut drept unul dintre cei mai mari actori de pe meleagurile românești, Adrian Titieni este de părere că la noi în țară nimeni nu se poate îmbogăți din meseria de actor.
Cu toate acestea, el a ținut să mai precizeze că că dacă o persoană își face bine meseria bine, banii vor veni.
„Banii sunt un efect colateral al oricărei activităţi pe care o întreprinzi pe lumea asta. Dacă scopul personal sunt banii, poţi găsi tot felul de activităţi pentru a-i obţine. În schimb, orice fel de profesie practicată bine, din implicare şi pasiune, poate crea acest efect colateral al unei stări financiare rezonabile.
Sigur, actoria în România nu este o profesie din care să te îmbogăţeşti. N-ai cum! Scoatem asta din discuţie. În America este altceva, dar nu pentru oricine. Dacă eşti interesat doar de profesie, banii apar.
Nu ceva ieşit din comun, dar îţi asigură un trai decent, peste medie. Nu se îmbogăţeşte nimeni, dar un tânăr nu ar trebui să pornească la drum să facă bani din meseria lui. Aşa nu îţi poţi face treaba bine”, a declarat Adrian Titieni, pentru playtech.ro.
Adrian Titieni este foarte mândru de copiii săi
În urmă cu ceva timp, Adrian Titieni a susținut că fetele sale nu au legătură cu actoria, deoarece ele activează în domeniul medicinei.
„Fiicele mele sunt într-un domeniu pe care l-am invidiat întotdeauna, sunt în slujba umanității, medici. Doctorițe, cum ar spune ardeleanul din mine. Cea mare e neonatolog la Viena, în Austria.
Ariadna încă nu e foarte sigură de specializarea pe care vrea s-o îmbrățișeze, e în anul 5 la Medicină, iar anul ăsta a fost plecată cu Erasmus în Perugia, Italia, o experiență, înțeleg, cât se poate de interesantă”, spunea actorul pentru Viva.
Cât despre fiul său, Adrian Titieni a menționat că el este cel care i-a călcat pe urme.
„Marc, scenarist, cu preocupări de gen, multă lume spune talentat. Ca actor, cert e talentat, dar nu vrea să rămână în zonă. Sper ca ceea ce știe și poate să facă în actorie să-i folosească la capitolul scenaristică.
E la început de drum, sper să aibă drumul lui, să întrunească toate ingredientele legate de ecuația reușitei, să fie pentru el, să-i confirme viața și să-și confirme că alegerea e bună. Mulțumim lui Dumnezeu, copiii – frumoși, sănătoși!”, a adăugat acesta.