BAFTA 2023: Kate Winslet a primit trofeul pentru cea mai bună actriţă în rol principal
Kate Winslet a ajuns în posesia premiului pentru cea mai bună actriţă la BAFTA 2023. Cel mai bun actor a fost desemnat Ben Whishaw, pentru performanţa sa din seria „O să Doară”.
Kate Winslet a câștigat cu rolul său din „I am Ruth”, unde este prezentată povestea unei mame
Mama din film încearcă din răsputeri să-şi ajute fiica după ce aceasta s-a închis în ea din cauza presiunilor din mediul online. „I am Ruth” a căştigat, de asemenea, şi premiul pentru single drama.
Kate Winslet: „Mulţumesc din suflet! O, Doamne! Mulţumesc mult! Înseamnă foarte mult, pentru că asta arată cu adevărat că micile drame britanice de televiziune sunt în continuare puternice. ”
Cel mai bun serial dramă de anul acesta, „Bad Sisters” a mai primit un premiu, pentru cea mai bună actriţă în rol secundar, Anne-Marie Duff. Statueta pentru cel mai bun documentar i-a revenit aseară producţiei „Adevăratul Mo Farah”.
Documentarul urmăreşte viaţa atletului Mo Farah, copilăria sa, dar şi călătoria din Somalia, ţara sa natală, până în Marea Britanie când era numai un copil. Sunt prezentaţi, de asemenea, şi anii în care Mo Farah a devenit cel mai bun atlet britanic din istoria modernă a Jocurilor Olimpice.