Nico Matei se află pe scena muzicală din România de peste 20 de ani. Este iubită de generații întregi care au ascultat-o. De la adolescenții din ziua de azi, până la părinții acestora, cu toții o știu pe cea ce făcea senzație pe refrenele pieselor hip-hop în anii `90.
Acum, o găsim pe Nico și într-o altă postură față de cea de artist. În urmă cu aproximativ doi ani, cântăreața a devenit bunică. Fiica acesteia, Alexandra, a născut un băiețel, iar de atunci, viața lui Nico a înflorit.
Întrebată care a fost cel mai fericit moment din viața ei, Nico a răspuns fără ezitări. Nașterea nepoțelului i-a luminat sufletul, iar sentimentul acesta este de nedescris.
„Aș vrea să-mi amintesc de cele mai frumoase momente din viața mea, pentru că pe cele grele le-am lăsat în urma mea. Iar cel mai frumos moment din viața mea este nașterea nepoțelului meu, e un sentiment atât de intens, o dragoste atât de pură, încât este foarte greu să pot exprima în cuvinte ceea ce am simțit în acel moment și ceea ce simt zi de zi de când el a venit în viețile noastre. (n.r. cum este să fii bunică?) Așa cum spuneam mai devreme, este un sentiment de emoție, de bucurie, de împlinire, este cel mai frumos sentiment pe care l-am cunoscut”, a declarat Nico, conform viva.
Relația dintre Nico și fiica ei, Alexandra, a fost dintotdeauna una de prietenie. Pare că lucrurile nu s-au schimbat prea mult de când cel mic a apărut în viața Alexandrei. Cel puțin, nu în relația mamă-fiică. Artista o ajută cât de mult poate pe fiica ei, iar legătura dintre ele este la fel de strânsă.
„O ajut în continuare și îmi doresc să pot să o ajut și de acum înainte. Îmi fac timp, pentru că timpul petrecut cu ei este cel mai prețios și îmi iau și eu energie de la ei. Relația noastră nu s-a schimbat, suntem în continuare la fel de unite și de prietene”, a mai spus cântăreața.
Fiind prietene foarte bune, niciuna nu ezită să îi ceară părerea celeilalte. Inclusiv de când este mămică, Alexandra alege să îi ceară sfatul celei care i-a dat viață.
„Se mai întâmplă să se consulte cu mine pe diferite aspecte, dar același lucru îl fac și eu, îi cer părerea de câte ori simt că punctul ei de vedere mă va ajuta”, a adăugat artista, conform aceleiași surse.