Carmen Șerban a mărturisit că a făcut schimbări în viața ei, inclusiv schimbări fizice. Artista a povestit despre modificările din ultima perioadă care au făcut-o să se simtă mândră.
„Sunt mândră de mine, pentru că e greu să slăbești mai ales când ai o anumită vârstă. Eu am cu 5 în față, nu mai e ca atunci când eram foarte tânără și slăbeam 5 kg într-o săptămână. Acum e foarte greu, abia slăbesc 7-8 kg într-un an, iar în 3-4 săptămâni le pui la loc. Sper de-acum să nu mai fie chestia asta. Eu sunt pe emoție, de altfel, după chestia aceea care m-a clătinat puțin, nu dau vina pe niciun doctor, nu dau vina pe nimeni, a fost un moment prin care eu trebuia să trec, moment din care am avut învățat, mi-am promis mie în fața lui Dumnezeu că o să am mai multă iubire și respect de sine”, a spus Carmen Șerban, conform Click.
„Am zis că n-o să mai mănânc niciodată cu bărbatul vieții mele, care vrea să mâncăm la 12 noaptea, o să-i zic să meargă să mănânce singur la masă, eu mănânc până în 18:00, nu mai vreau să trec prin durerile și suferințele pe care le-am îndurat. Vreau să fiu, de-acum încolo cu inima împăcată, frumușică pentru fanii mei, nu încerc să ies din tipar, să nu mai semăn cu tata, să nu mai semăn în buletin. Asta le-am zis și medicilor: „Aveți grijă ce îmi faceți, nu cumva să ies din tiparul lui tata’. Tata, prima oară când m-am operat, a zis: „Fă ce îți faci, dar să nu faci cumva să nu mai semeni cu mine, cu tatăl tău’. Eu am ținut cont de lucrul acesta. Vreau mereu să semăn cu tatăl meu. Că mi-am luat un pic de exces de piele, asta e cu vârsta, toți le facem, nimeni nu rămâne veșnic tânăr și cu pielea întinsă”, a adăugat aceasta.