Casa manelistului Nicolae Guță, percheziționată de polițiști / Mascații au intrat în casa manelistului la prima oră a dimineții
Polițiștii au descins, joi, în casa din Petroșani a familiei cântărețului Nicolae Guță. Perchezițiile au fost dispuse în cadrul unei anchete privind afaceri ilegale cu bijuterii, relatează adevarul.ro.
Membrii familiei lui Nicolae Guță, în vizorul oamenilor legii pentru tranzacții cu bijuterii false
Casa familiei lui Nicolae Guță, din Petroșani, a fost percheziționată, joi, 6 aprilie, de polițiști. Cercetările au loc într-un dosar privind afaceri cu obiecte de aur, acțiunea fiind coordonată de Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.
Primele detalii din anchetă arată că acțiunea polițiștilor vizează tranzacții cu aur făcute de membrii familiei lui Nicolae Guță. Potrivit antena3.ro, unii dintre nepoţii lui Nicolae Guţă sunt suspectaţi că ar fi vândut bijuterii false ce purtau însemnele unor mărci cunoscute, scrie national.ro.
„Persoanele bănuite ar fi comercializat bijuterii, unele purtând însemnele unor mărci protejate, pe o platformă de socializare. În urma efectuării perchezițiilor domiciliare, au fost identificate bijuterii, cântare electronice de precizie, documente ce atestă volumul vânzărilor și 3.700 de euro. Bănuiții urmează a fi conduși la audieri, iar ulteriror vor fi prezentați magistraților cu propunere legală”, a informat Polița Capitalei.
Familia lui Nicolae Guță a mai avut probleme cu legea
În anii trecuți, și alți membrii ai familiei lui Nicolae Guță au avut probleme cu legea, în Petroșani. Fiul cântărețului, Nicu Guță junior, a fost cercetat cercetat pentru ameninţare, lovire şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, după ce o tânără din Vulcan, a depus o plângere penală împotriva fiului lui, în care a susţinut că acesta s-a năpustit asupra ei şi a agresat-o. Incidentul s-a petrecut într-un club din Petroșani, în Noaptea Învierii, din 2016.
A fost trimis în judecată, însă magistrații au decis, în final, încetarea procesului penal pornit împotriva lui, pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi ameninţare. L-au amendat pentru infracţiunea de tulburarea ordinii şi liniştii publice.