Ce a făcut Dani Oțil în timpul nunții lui Răzvan Simion. „Am scăzut din plic, oricum”
Dani Oțil și Răzvan Simion sunt colegi de platou de mulți ani, dar și buni prieteni. Prezentatorul de la „Neațza cu Răzvan și Dani” a participat alături de soția sa, Gabriela Prisăcariu, la nunta lui Răzvan Simion.
Ce a făcut Dani Oțil la eveniment
Printre invitații la eveniment s-au numărat Dani Oțil și soția sa, Gabriela Prisăcariu. Prezentatorul de la Antena 1, coleg de platou și prieten cu Răzvan Simion, a susținut un discurs în fața invitaților, potrivit cancan.ro.
Imaginile cu momentul prezentatorului emisiunii „Neatza cu Răzvan și Dani” au fost distribuite online.
„Nu vorbește la nunți! Doar la a lui și la a mea! Am scăzut din plic, oricum”, se arată în postarea de pe Instastory.
Nunta lui Răzvan Simion cu Daliana Răducan
Răzvan Simion și Daliana Răducan și-au unit destinele sambătă, 8 iunie, într-un local din Capitală. Evenimentul a fost restrâns, cu bun gust, iar invitații au fost așteptați cu meniu de fine dining și preparate speciale.
Printre felurile de mâncare care s-au servit la nuntă se numără lup de mare cu piure de țelină, carpaccio de langustine și mușchi de vită cu sos de trufe. Pentru fiecare fel de mâncare a fost servit anumit tip de vin, la care se adaugă băuturile, desertul și barul cu brânzeturi.