Ce studii are Cristian Tudor Popescu. Cum a ajuns jurnalist, deşi are o altă meserie la bază

Ce studii are Cristian Tudor Popescu. Cum a ajuns jurnalist, deşi are o altă meserie la bază
Cristian Tudor Popescu. Sursa foto: Facebook

Cristian Tudor Popescu este unul dintre cei mai apreciați jurnaliști din România. Cunoscut sub prescurtarea CTP, acesta are, de fapt, alte studii la bază. Însă puțini știu care este meseria de bază a acestuia.

Ce studii are, de fapt, CTP

Potrivit impact.ro, CTP a studiat Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnica din București, pe care a absolvit-o în 1981, obținând diploma de inginer.

Actualul jurnalist s-a născut pe 1 octombrie 1956 și a fost crescut de mama și bunica sa. Părinții săi au divorțat încă înainte ca el să vină pe lume, astfel că nu a beneficiat deloc de sfaturile tatălui său.

În anul 1991 CTP face trecerea de la inginer spre jurnalistm angajându-se la cotidianul Adevărul că redactor șef adjunct, post pe care l-a deținut timp de cinci ani. Ulterior, acesta este promovat în funcția de redactor șef. CTP a coordonat simultan și Adevărul literar şi artistic între anii 1996-2000.

În anul 2004 demisionează de la cotidianul Adevărul alături de alți 81 de jurnaliști și, împreuna cu Mircea Dinescu, fondează ziarul Gândul, care ulterior a ajuns la Adrian Sârbu, iar acum la Radu Budeanu, fondatorul CanCan și Ciao. În martie 2003, CTP este ales președinte al Clubului Român de Presă, funcție din care demisionează în 2006.

În ceea ce privește viața personală, jurnalistul are activ patru divorțuri.

Cristian Tudor Popescu prevede o toamnă și o iarnă crunte

Moartea pe cap de locuitor. Ne așteaptă o toamnă și o iarnă crunte. Mulți români vor muri de Covid, pentru că, astă-vară, guvernul PNL-USRPlus, ocupat să se aleagă, n-a pregătit pentru valul 4 nici măcar locuri suplimentare la morgă.

Și pentru că sunt nevaccinați. Marea majoritate a celor ce își vor da obștescul sfârșit gâtuiți de virus sunt dintre cei care au refuzat să se vaccineze. E sinistru, dar, astfel, se va înregistra și un parametru pozitiv până la primăvară: creșterea cantității de inteligență pe cap de locuitor în România„, a postat Cristian Tudor Popescu pe Facebook.