În prezent, Dan Spătaru a rămas unul dintre puținii artiști români a cărui melodii mai sunt încă ascultate și fredonate, la aproape 20 de ani de la moartea sa. Deși viața sa profesională s-a desfășurat în lumina reflectoarelor, fiind unul dintre cele mai mari nume ale muzicii românești, când vine vorba despre viața sa privată, lucrurile s-au desfășurat, de cele mai multe ori, după cortina trasă.
Artistul s-a bucurat de o frumoasă poveste de dragoste cu una dintre cele mai frumoase actrițe ale vremii, Natalya Fateeva. Cei doi au fost nevoiți să-și țină relația secretă, actrița fiind căsătorită, la acea vreme, cu Boris Yegorov, primul fizician-cosmonaut care a ieşit în spaţiu, potrivit Playtech.
Totul a început în 1970, când artistul și-a întâlnit iubirea vieții, pe platourile de filmare ale musicalului „Cântecele mării”, în regia lui Francisc Munteanu. Artistul a avut ocazia de a face un duet cu Natalya Fateeva, după ce piesele interpretate de el s-au bucurat de un real succes în Uniunea Sovietică.
Iubirea dintre Natalya Fateeva, considerată un sex-simbol al vremii, și Dan Spătaru era atât de intensă și puternică, încât actrița a fost la un pas de a divorța de Boris Yegorov. Atunci când relația celor doi a fost descoperită de soțul artistei, acesta l-a amenințat cu pistolul pe Dan Spătaru. Întâmplarea a fost povestită chiar de apropiații artistului.
La aproape 20 de ani de la moartea lui Dan Spătaru, colegii de breaslă ai acestuia au numai cuvinte de laudă la adresa sa.
”Era un domn, un om cu mult bun simț! Îi făcea plăcere să vină la petreceri, chiar dacă nu mai bea. Îmi amintesc că, atunci când cânta cu trupa și primeam bacșiș, el ne lăsa nouă banii, să-i împărțim fără el, spre deosebire de alți artiști, care îi luau doar ei!”, a declarat Arthur Mihai, liderul trupei System Band, potrivit Playtech.