Cristina Cioran a vorbit despre momentele trăite când a născut prematur: „Urlam plină de sânge!”

Cristina Cioran a vorbit despre momentele trăite când a născut prematur: „Urlam plină de sânge!”
Foto: Facebook/ Cristina Cioran

Cristina Cioran a născut prematur o fetiță, iar acum, după câteva săptămâni petrecute în spital, micuța este bine.

După o lună și jumătate în care micuța a stat la incubator, cei doi părinți și-au adus acasă bebelușa, care se află acum în afara oricărui pericol.

Cristina Cioran ar fi trebuit să nască chiar în aceste zile, la termen. Însă, micuța Ema a venit însă pe lume cu două luni mai devreme.

„La două ore de când au început durerile, am început să sângerez. Când am pus mâna să văd ce se întâmplă, bebelușul era acolo! Incredibil! Am sunat la Salvare imediat! Mai știu doar că mă țineam cu mâinile de barele de metal urlând în Salvare. Ceream să mă ducă la Universitar.

Urlam plină de sânge. La 8 fără 10 am chemat Salvarea și la 8 și 20 am născut. Natural! Am simțit când au scos-o și au dus-o. Am trăit momente groaznice, așteptam să-mi spună cineva dacă-i ok”, a povestit actrița, în platoul emisiunii „Vorbește lumea”, la Pro TV.

Acum fetița este acasă alături de părinții ei, iar Cristina este ajutată de mama ei, care a venit de la Constanța s-o ajute cu fetița.

„Am mare noroc cu mama. Am 43 de ani, dar sunt la primul copil. Acum e bine că nu plânge deloc. O să vedem mai încolo cum va fi”, a mai spus Cristina.

Cristina Cioran a născut prematur

Se pare că nașterea ei prematură a fost cauzată de o toxiinfecție alimentară. Și-a dat seama imediat că ceva nu este în regulă cu ea și a sunat la 112 și a mers la spital, unde i-a dat naștere Emei.

„Poate că a fost mai bine așa. Poate că era mai grav dacă nu nășteam. Duminică am intrat în travaliu, aveam dureri mari de burtă, avem și niște contracții, era combinată treaba. Mi-am dat seama că devine grav, am sunat la salvare, m-a luat și m-a dus la spital, unde am născut. Am avut o toxiinfecție alimentară, de la ceva greșit mâncat, iar pe fondul ăsta s-a declanșat travaliul. Mai aveam o grămadă până la termen”, a explicat Cristina acum ceva vreme.

Ultima oră
00:08 - Alexandru Rafila: PSD nu poate să aibă doar Ministerul Sănătății într-un moment atât de greu. Ar fi boicotat de Dan Vîlceanu. Cum să rezolvi o criză fără să ai resurse?
00:05 - Lora nu mai poate să facă fața emoțiilor: „A murit cu mine”
23:59 - Alexandru Rafila (PSD) cere o lună de „solidaritate națională” împotriva pandemiei: Dacă ne ținem serios de treabă, putem obține imunitatea colectivă spre sfârșitul anului
23:57 - Emma Raducanu, elogiată de către Simona Halep: „Poate să intre în top 10 WTA foarte repede”. Ce i-a atras atenția în mod special fostului lider mondial
23:40 - Marea Britanie: Supermarketurile ascund rafturile goale cu poze cu legume și fructe. „Mmmm, fotografii delicioase cu sparanghel” (FOTO)
23:40 - Alexandru Cicâldău, gol pentru Galatasaray în derby-ul cu Beșiktaș. Internaționalul român a reușit o performanță fără precedent după decembrie 2015 (FOTO, VIDEO)
23:27 - Cosmin Natanticu, pus în fața unei alegeri decisive. Eliza: „Mi s-au promis lucruri și nu s-au mai întâmplat”
23:15 - Pepe, din nou îndrăgostit. A fost surprins de paparazzi cu noua iubită și noul bolid de lux (FOTO)
23:07 - Octavian Jurma: Agresivitatea bolii în ultima vreme face medicii și specialiștii în boli infecțioase să suspecteze că am putea avea de-a face în România cu o nouă variantă Delta (VIDEO)
23:02 - Haos după impunerea certificatului verde COVID pentru accesul în instituții: „Mi-a spus să depun online. Ce e aia?“