Cu ce se mai ocupa Sică, fiul lui Ilie Dumitrescu, prins în timp ce vindea droguri

Publicat: 26 02. 2021, 12:31
Sică, fiul lui Ilie Dumitrescu

Sică Dumitrescu, unul dintre fiii lui Ilie Dumitrescu, riscă să ajungă la închisoare, după ce a fost prins în timp ce vindea droguri, în București. Vânzarea de droguri nu reprezenta singura sursă de venit pentru tânărul în vârstă de 28 de ani.

Pe lângă vânzarea de cocaină, Sică profesa în domeniul imobiliar, ca agent. Acesta tranzacționa apartamente din ansambluri rezidențiale, în zona de sud a Bucureștiului.

Fiul lui Ilie Dumitrescu a fost și fotbalist, dar s-a retras rapid din activitate. Acesta a făcut parte din Academia Gheorghe Hagi, dar nu a apucat să debuteze la seniori, pentru FC Viitorul. În schimb, la profesioniști, a jucat la FC Brașov, Juventus Colentina, UTA și Ceahlăul.

Sică Dumitrescu ar putea sta ani de zile în spatele gratiilor

Sică Dumitrescu, fiul lui Ilie Dumitrescu, a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri. Acesta a fost prins în timp ce vindea cocaină în apropierea unui restaurant din București. Tânărul avea și un asociat, un angajat al Ministerului Apărării.

Sică și partenerul său de afaceri au fost prinși pe data de 18 ianuarie 2021, în centrul Capitalei. În urma perchezițiilor, s-a constatat faptul că marfa pe care urmau să o vândă era evaluată la aproximativ 1.350 de lei.

Audiaţi la DIICOT, cei doi au fost cercetaţi sub control judiciar, iar miercuri, 24 februarie, procurorii au decis trimiterea în judecată a dosarului. Astfel, fiul lui Ilie Dumitrescu şi militarul din Bucureşti au fost acuzaţi de trafic de droguri de mare risc şi complicitate la trafic de droguri de mare risc.

Sică riscă până la 20 de ani de închisoare.