Irinel Columbeanu și Monica Gabor s-au cunoscut acum mai bine de 10 ani, pe vremea când el se bucura de titlul de milionar și trăia în luxoasa vilă de Izvorani. Cei doi s-au căsătorit, iar ceremonia a fost difuzată în fața unei țări întregi, având inclusiv un reality show împreună. Totuși, nu sunt mulți cei care știu cum a decurs prima întâlnire a celor doi.
Fostul milionar a povestit totul în noua sa carte, „Ipocrația”, pe care a lansat-o la finalul anului trecut. Moni se pare a ajuns în biroul lui nemachiată și însoțită de o altă tânără.
În capitolul Apofenia, Irinel Columbeanu vorbește despre relația lui cu Monica Gabor și despre momentul în care s-au cunoscut. Moni a venit în biroul lui Ili alături de o altă tânără, dar cea care i-a luat ochii milionarului a fost cu siguranță bruneta de la Bacău, alături de care și-a întemeiat ulterior și o familie.
„Chiar când Ili își strângea lucrurile ca să plece, Matei intră brusc în biroul lui cu Monica și cu o fată îmbrăcată în blugi și cu o bluză mulată, verde. Era înaltă, brunet-șatenă, cu mâini și picioare lungi, cu ochi mari, negri și buze cărnoase, roșii. Era nemachiată și parcă un pic jenată. Ili se ridică de la birou și se îndreptă spre ea cu mâna întinsă”, scrie în cartea lui Irinel Columbeanu, potrivit Impact.ro.
Cei doi s-au căsătorit în 2006, într-o ceremonie realizată pe pontonul vilei de la Izvorani și pe care a urmărit-o, la TV, o țară întreagă. Monica Gabor a purtat la acel moment o rochie cu cristale Swarovski și a schimbat mai multe ținute într-o seară.
Petrecerea a avut loc în curtea vilei fostului milionar, iar alături le-au fost atunci zeci de vedete autohtone. În 2011, mariajul lor s-a încheiat și a urmat un proces lung pentru custodia fiicei lor.