Cum a reacționat Andreea Marin, după ce Violeta a mărturisit public că se gândește la căsătorie. „Nu e momentul”

Publicat: 21 02. 2025, 11:53
Sursa Foto: Andreea Marin / Facebook

Recent, o declarație făcută de Violeta Bănică, fiica Andreei Marin și a lui Ștefan Bănică Junior, a surprins pe toată lumea când a spus că se gândește la căsătorie, din moment ce are o relație stabilă de peste un an. Tânăra are 17 ani și se pregătește să plece în America, acolo unde va studia Dreptul la o universitate prestigioasă, începând cu această toamnă.

Andreea Marin a abordat cu eleganță subiectul și a ținut să sublinieze că Violeta este încă prea tânără pentru a face acest pas important. Mai mult decât atat, fosta prezentatoare TV și-a dorit să puncteze faptul că fiica sa are alte priorități în această etapă a vieții și nici măcar tânăra nu s-a gândit cu seriozitate și simț de răspundere la a se căsători.

„Nu e momentul acum! E foarte tânără! Se pregătește să plecăm peste trei zile în SUA, unde vom vedea cum arată universitatea la care va studia. Ea pentru Drept a aplicat, are doi ani să vadă despre ce este vorba. În SUA, te poți readapta, răzgândi în primii doi ani, în privința specializării”, a spus Andreea Marin, pentru Click.

„Are 16 ani și e normal la această vârstă să îi placă cineva”

Violeta Bănică se bucură de toată susținerea mamei ei în ceea ce privește relația cu George. Andreea Marin a mărturisit că este o persoană deschisă, dar și precaută, care prioritează fericirea și siguranța fiicei ei.

„Are 16 ani și e normal la această vârstă să îi placă cineva, sunt deschisă. Cu precauții însă, așa cum gândește probabil orice părinte conștient și responsabil în aceste vremuri tulburi. Îmi place să o văd fericită și în siguranță”, a mărturist Andreea Marin, în urmă cu un an, la Fanatik.