Cum se simte în prezent Jorge, după operația făcută: „Important este că încă merg”

Publicat: 26 04. 2023, 14:49
Foto: Facebook / George Official.ro

În urmă cu o lună și jumătate, Jorge a trecut printr-o operație destul de dificilă după accidentarea nefericită de la Survivor România.

În ciuda faptului că nu s-a recuperat complet și încă se folosește de cârje, este optimist cu privire la evoluția sa, cu atât mai mult cu cât a început să pună piciorul în pământ.

Cum se simte Jorge după operație

Din nefericire, parcursul lui Jorge la Survivor s-a încheiat brusc, în luna februarie, după ce a suferit o accidentare dureroasă la genunchi.

În urmă cu o lună și jumătate, artistul a suferit o intervenție chirurgicală la genunchi. De atunci, el este într-un proces de recuperare, sperând să scape de cârje cât mai curând.

Abia recent artistul a primit acceptul de a călca pe piciorul operat și încă se deplasează cu cârje. Din fericire, este răsfățat de familie și cu precădere de mama lui.

„Mă simt și Faimos, și Războinic în același timp. Am cârjele cu mine, dar abia de câteva zile am reușit să pun piciorul jos că așa mi-a dat voie doctorul, după cinci săptămâni. În curând o să scap de ambele cârje.

Cam ăsta este statusul meu, în funcție de cârje îmi fac ziua. Important este că încă merg. Dacă nu o filmam pe mama nu mă credea nimeni. Dacă eu eram cu o banană în mână și ea din bucătărie mă întreba ce mai vreau de mâncare, dacă să-mi facă ciorbă. Ce să exagerez? Noroc că am filmat-o, că altfel nu mă credea nimeni”,a povestit Jorge, potrivit viva.ro.

Jorge nu a vrut să accepte ajutorul celor din jur

Chiar dacă toată lumea i-a sărit în ajutor și a vrut să se facă utilă după accidentarea sa, Jorge a spus că a preferat să nu se lenevească după operație și a încercat, astfel, să-și păstreze independența de mișcare pe cât posibil.

„Sunt o fire independentă. Nu mi-a plăcut să mă ajute nimeni, nici cu cârjele, nici să-mi aducă cineva vreun pahar cu apă. Am vrut să mă mișc, să merg, să fiu activ pentru că dacă aș fi stat și aș fi cerut să mi se aducă una alta, i-aș fi terorizat și pe cei din jurul meu și sigur aș fi fost și eu mult mai leneș și m-aș fi recuperat mai greu”, a mai povestit el.

„În primele zile, soția mea a fost plecată din țară și a fost doar mama cu mine acasă când m-am externat. Primele trei zile. Eu mă ridicam, mă duceam singur în bucătărie, voiam să-mi iau apă singur, ca să nu o pun pe mama, dar ea nici nu voia să audă, dar voiam să mă mișc.

Nu am vrut să devin letargic, să mi se atrofieze prea mult mușchii. Am făcut de trei ori pe zi sport. Fac și acum. Stau cu aparat cu gheață, fac stretching, am o oră de exerciții în fiecare zi. Nu stau”, a mai povestit Jorge.