Dan Bittman, cunoscutul cântăreț român, a uimit mulți fani prin decizia de a nu se căsători niciodată, chiar și după o relație de 25 de ani cu Liliana Ștefan. Artistul în vârstă de 61 de ani a dezvăluit recent motivul din spatele acestei alegeri, explicând că a fost la un pas să îmbrace costumul de ginere, dar și-a dat seama că nu este o decizie bună și s-a răzgândit, relatează Viva.ro.
Dan Bittman nu s-a căsătorit niciodată, iar acest lucru nu a fost o prioritate pentru el, potrivit unui interviu. Desi a avut o relație lungă și fructuoasă cu Liliana Ștefan, având împreună trei copii, Bittman consideră că lucrurile se schimbă într-un cuplu după căsătorie și că independența în relații este tot mai apreciată în societatea actuală.
„100% se schimbă (n.r. – lucrurile după ce doi oameni se căsătoresc). Sunt oameni care nu pot trăi unul fără celălalt și care își dedică viețile unul celuilalt, ceea ce e foarte frumos, numai că lucrurile se schimbă. Pe vremuri oamenii se căsătoreau și din nevoie, dar acum se merge mai mult pe independență. Acum femeile vor să aibă o carieră, să aibă banii lor, să fie independente”, a declarat Dan Bittman, pentru Antena Stars.
Cântărețul a mărturisit că a fost la un pas de a se căsători, dar a renunțat la idee. Acest moment crucial în viața sa a inspirat chiar o piesă, „Ți-am dat un inel”, care, deși trebuia să fie tristă, a devenit o melodie frumoasă.
„Am considerat că nu e cazul. A fost un moment când era să se întâmple, nu a fost să fie. Datorită acelui moment, am creat piesa „Ți-am dat un inel”, care de fapt trebuia să fie o piesă tristă, dar a ieșit o piesă frumoasă„, a mai spus artistul.
Dan Bittman și Liliana Ștefan au trăit împreună timp de aproape 30 de ani, iar despărțirea lor în 2016 nu a diminuat aprecierea artistului pentru femeia cu care a făcut trei copii. Descriind-o ca pe echilibrul său, Bittman își amintește cu drag de perioada în care au fost împreună și apreciază contribuția crucială a Lilianei la familia lor.
„Liliana, mama copiilor mei. Ea a fost femeia pentru care am și făcut copiii. Am stat de vorbă și ne-am sfătuit. Am zis să facem un copil și uite, am făcut trei. Până să ne despărțim, am stat vreo 29 de ani cât de cât împreună. Am făcut multe împreună. Ea a fost echilibrul. Dacă nu ai o femeie de genul ei, nu poți să duci o lucrare atât de mare”, a spus Dan Bittman în cadrul podcastului „Fain&Simplu’.
Deși a recunoscut că relația se schimbă după căsătorie, Bittman nu exclude posibilitatea de a se căsători în viitor.
Artistul este o persoană optimistă, iar sub formă de glumă a spus că își dorește să cunoască o femeie bogată, româncă în special, care să fie îndrăgostită de el.
„Tot ceea ce îmi mai doresc este o doamnă trecută de 70, 80 de ani, miliardară, nu milionară, miliardară, cu iaht cu trei punți, cu proprietăți și să își dorească să își petreacă timpul cu mine. Nu vreau să ofer nimic, doar prezența mea valoroasă. Poate găsesc vreo româncă miliardară”, a mai spus Dan Bittman.