Dan Negru, mesaj la 44 de ani de la zborul lui Dumitru Prunariu în spațiu: „Suntem vai de noi, ca specie umană”

Dan Negru, mesaj la 44 de ani de la zborul lui Dumitru Prunariu în spațiu: „Suntem vai de noi, ca specie umană”
Sursa Foto: Instagram @negru_dan

Astăzi, 14 mai 2025, se împlinesc 44 de ani de când Dumitru Prunariu (72 de ani) a zburat în spațiu. El este primul și singurul cosmonaut român care a făcut acest lucru, în mai 1981.

Mesajul transmis de Dan Negru

„Suntem vai de noi, ca specie umană. Involuăm constant. Acum 44 de ani, Dumitru Prunariu ajungea în spațiu. Astăzi, 14 mai 2025, sunt doar 13 oameni pe orbita Pământului, în timp ce milioane de oameni sunt implicați în războaiele de pe Terra”, a transmis Dan Negru, conform Click.

„Acum 40 de ani, avionul supersonic Concorde parcurgea distanța dintre New York și Londra în doar 3 ore. În loc să evoluăm, am suspendat Concorde-ul, iar azi același zbor durează 8 ore…”, a continuat el.

„Acum 50 de ani, zborurile spre Lună erau considerate normale – sau cel puțin se vorbea despre ele. Naveta Apollo, care a dus oameni pe Lună, avea un procesor mai slab decât telefonul pe care-l ții acum în mână. Și totuși, omul n-a mai ajuns niciodată acolo. În loc să evoluăm spre zboruri cosmice, ne întoarcem spre căruțele cu cai”, a adăugat Dan Negru.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`