Daniela Gyorfi și-a exprimat frustrarea față de comentariile negative din online: „Ori se iau de vârstă, ori se iau de haine, ori se iau de silicoane…”

Publicat: 10 11. 2023, 19:58
Sursa Foto: Facebook/ DANIELA GYORFI

Daniela Gyorfi, una dintre cele mai longevive și apreciate artiste din România, a răspuns cu asprime criticilor care o atacă pe internet, declarând că stilul ei controversat și nonconformist a fost mereu subiect de dezbatere. Vedeta în vârstă de 55 de ani a abordat subiecte precum vestimentația sa, operațiile estetice și a subliniat că nu se lasă influențată de părerile negative, potrivit Viva.ro.

„Este și firesc ca oamenii să nu înțeleagă”

Daniela Gyorfi, recunoscută pentru prezența sa scenică și pentru ținutele neconvenționale, a primit din nou critici din partea fanilor de pe rețelele de socializare. Vedeta a subliniat că încă de la debutul său în industria muzicală, imaginea ei a fost subiect de dezbatere, iar fani au adus critici asupra alegerilor sale vestimentare.

„Eu sunt în showbiz de mulți ani de zile și de când m-am lansat eu am fost foarte controversată. Până la urmă, în acești ani, mi-am dat seama și este și firesc ca oamenii să nu înțeleagă, oamenii să nu te placă. Dar este normal să nu te placă. Ar fi trist pentru mine să fiu așa îmbrăcată, nu știu, normal, să nu deranjez pe nimeni, să nu mă comenteze nimeni’, a mărturisit Daniela Gyorfi, pentru Antena Stars.

Maturitate în fața criticilor

Daniela Gyorfi a dezvăluit că a învățat să ignore comentariile negative venite din partea publicului. A subliniat că fiecare persoană are un mod propriu de a se îmbrăca sau aranja, iar opiniiile diferite nu trebuie să o afecteze. Vedeta a adăugat că nu își propune să fie înțeleasă de toată lumea și că prioritățile ei sunt altele.

„Este simplu să stai în spatele unui monitor sau a unei imagini și tu să începi, care poate că nu ai făcut nimic sau nu ești în măsură, e părerea ta: nu-ți place! Ok, eu o accept. Adică pentru mine nu trebuie să înțeleagă toată luma ce outfit am, nu trebuie să înțeleagă toată lumea nici ce cânt, nici ce fac, nici cum fac. Important este că nu o să înțeleagă ținuta. A fost pentru Revelion. Eu așa am considerat că trebuie să mă îmbrac în raport cu melodia pe care am cântat-o. Pentru mine lucrurile astea sunt normale. Ori se iau de vârstă, ori se iau de haine, ori se iau de silicoane, ori se iau de orice altceva’, a spus vedeta.

Daniela Gyorfi, despre operațiile estetice

În legătură cu acuzațiile că ar fi supusă unui număr semnificativ de operații estetice, Daniela Gyorfi a respins ideea că ar fi dependentă de astfel de intervenții. Ea a recunoscut că susține intervențiile non-invazive și chiar operațiile estetice în anumite condiții, dar a negat că ar fi suferit numeroase astfel de proceduri.

„Nu sunt dependentă de operații estetice că nici n-am atâtea operații estetice pe cât poate ar credea unii. Deși, în ziua de astăzi, lumea care gândește sau judecă își dă seama că nu am un milion de operații estetice. Eu sunt pentru toate intervențiile astea non-invazive, dar și pentru operații, atâta timp cât îți repară ceva. Pentru că sunt foarte mulți oameni și bărbați, și femei care se nasc cu diferite probleme, urechi, nas, tot felul de chestii, pleoape lăsate. Și dacă poți să faci, de ce să nu faci pentru tine?!’, a declarat Daniel Gyorfi în urmă cu mai mult timp.