Elena Pădure, dezvăluiri cutremurătoare despre prima întâlnire cu Jude Law: „L-am văzut murdar și ne gândeam: cine o mai fi și amărâtul ăsta?”

Elena Pădure, despre Jude Law:”Cine o mai fi și amărâtul ăsta?”. Foto: Facebook/Elena Pădure.

Elena Pădure a împlinit 72 de ani. Cântăreața a povestit, recent, în cadrul unui interviu despre cele mai palpitante momente din viață. Artista a fost implicată într-un proiect de succes. Aceasta a debutat în compania actorilor mari, precum Jude Law și Nicole Kidman.

Cum s-au întâlnit cei doi

Filmul „Cold Mountain” a făcut ravagii în anul 2003. Foarte puțini știu că pelicula a fost filmată la Zărnești, iar Elena Pădure a făcut parte din distribuția acesteia. Vezi mai multe poze în galeria foto de AICI.

Citiți și Viviana Sposub, cu nervii la pământ: „Mi-am ieșit puțin din pepeni”. Gestul Andreei Bălan a scos-o din sărite?

„M-am bucurat să revăd filmul pe postul AMC. M-a sunat o colegă să-mi spună că este difuzat filmul în care am fost selectată să fac figurație. Filmările au avut loc în anul 2002 la Zărnești și ne-am văzut în biserică lângă Nicole Kidman. Îmi amintesc că ne schimbam la corturi. Știu că în drum spre platourile de filmare l-am văzut pe Jude Law murdar și ne gândeam, ‘Cine o mai fi și amărâtul ăsta?’ Când colo, noi nu l-am recunoscut! Noi cântam în corul bisericii și am făcut repetiții cu un dirijor la Hotel la ARO înainte de filmare. Ei au construit pe platoul de filmare o biserică în stil american al anilor 1860″, a povestit Elena Pădure pentru click.

Momente cumplite pentru Elena Pădure

Artista își aduce aminte cu drag despre filmările peliculei. Interpreta spune că i-a fost destul de greu, dar în același timp și interesant să lucreze alături de vedetele mondiale.

„Aveam la dispoziție un bufet suedez cu de toate de la produse de patiserie la băuturi și, aveam o colegă Anuța, mai pofticioasă, și ea stătea și mânca, și noi o vedeam pe fereastră în timpul filmării cum ne făcea în ciudă! ‘Uite, Lenuță, ce mănânc eu!’. Și noi abia așteptam să se termine filmarea. Îmi amintesc că, în perioada aceea cântam în Poiana Brașov și ajungeam acasă pe la ora 2 noaptea, iar la ora 4 dimineața ne luau autocarele să ne ducă la Zărnești, la filmări, pentru că la ora 6 dimineața trebuia să fim la cabina de probă”, a mai adăugat Elena Pădure pentru click.

Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
22:17 - MAE l-a contactat pe ambasadorul Ungariei în România după mesajul controversat al președintei Katalin Novak: „Un stat nu poate să își aroge drepturi de orice fel în raport cu cetățenii altui stat”
21:57 - OMS, reuniune de urgență pe tema focarului de variola maimuței. Germania spune că e cel mai mare din istoria Europei. Au fost raportate cazuri în cel puțin 8 state europene
21:55 - Chef Cătălin Scărlătescu, primele declarații despre plecarea la „America Express”: „Să vedem ce-o să iasă din combinația asta”
21:45 - Alexandra Stan, la un pas de moarte: „Mă gândeam să-mi iau viața și chiar am încercat de două ori”. Artista a trecut prin clipe teribile
21:30 - Cristian Bușoi: Optimizarea fiscală este necesară. Impozitul progresiv va genera nemulțumire și va crește și mai mult evaziunea fiscală (VIDEO)
21:25 - Ministerul grec de Externe acuză Turcia de „încălcare fără precedent a suveranității”
21:05 - Eugen Tomac: Decizia Kremlinului de a opri de sâmbătă exporturile de gaze naturale către Finlanda demonstrează că Putin este în război cu UE
21:05 - Războiul cibernetic continuă în Rusia: „Au loc tentative ţintite de a dezactiva resursele de internet ale infrastructurii critice de informaţii a Rusiei”
21:01 - Incendiu de proporţii pe aeroportul din Geneva. O explozie a avut loc în noul centrul de primire pentru solicitanții de azil (FOTO)
20:42 - Canada anunță noi sancțiuni împotriva apropiaților liderului de la Kremlin și interzice exportul unor produse spre Moscova