Ilinca Vandici a participat duminică la emisiunea „40 de întrebări” de la ora 22.30, prezentată de Denise Rifai pe Kanal D, unde a discutat despre mai multe subiecte, unul dintre ele fiind despre părinții ei, moment care i-a adus multă emoție și vulnerabilitate acesteia.
Ilinca Vandici a început să lucreze în televizune în urmă cu 17 ani, iar în prezent este una dintre cele mai cunoscute prezentatoare TV din România.
În cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai” aceasta a discutat despre mai multe subiecte atât pe plat personal, cât și pe plan profesional, însă s-a emoționat foarte tare când a fost întrebată despre tatăl ei, care s-a stins chiar în brațele sale.
Prezentatoarea a vorbit de mai multe ori despre copilărie și relația cu părinții, și a povestit că au fost unele lucruri care i-au lipsit foarte mult timp. La întrebarea dacă și-a judecat tatăl prea aspru pentru felul în care a crescut-o, a reprezentat un moment sensibil pentru prezentatoare, care după ce s-a liniștit, a oferit un răspuns. „Nu l-am judecat niciodată (n.r. – pe tatăl ei), nu e dreptul meu să fac asta, însă este dreptul meu să semnalez anumite lucruri pe care le-am simțit. Nu consider că am greșit cu nimic în ceea ce am declarat, astea au fost lucrurile pe care le-am simțit și pe care le simt în continuare, dar pe care încerc să le repar. Cred că e greșit ca un copil să își judece părinții, cred că e greșit ca un părinte să își judece copiii, cred că fiecare avem libertatea dată de Dumnezeu să ne trăim viața exact așa cum ne dorim.” a declarat prezentatoarea în timpul emisiunii.
Nicio clipă, oricât de supărată aș fi fost, oricât de rănită, oricâtă durere aș fi simțit, nu am susținut și nu voi susține niciodată că părinții mei nu m-au iubit sau că nu au făcut pentru mine, că nu și-au dat tot interesul ca nouă să ne fie bine, ba chiar am fost un copil foarte iubit, doar că iubit în felul lor. Felul lor nu avea corespondent în felul meu. Îi iubesc, i-am iubit și îi voi iubi toată viața, le sunt recunoscătoare, nu vreau să se înțeleagă greșit. Am ajuns la maturitatea la care pot spune public: Ați greșit, poate, cu niște lucruri. Eu am avut nevoie și de altceva, acel ceva pe care voi nu l-ați văzut, nu ați avut timp.” a mai adăugat aceasta.
Prezentatoarea a declarat că „O ediție de privit cu sufletul și mintea deschise! A fost o experiența mega diferită de tot ce știam despre emisiuni și interviuri… Am avut emoții uriașe si indiferent de răspunsurile pe care le-am dat, vreau doar sa știți ca am fost extrem de sinceră si vulnerabila! Pana la urma nu un răspuns la o întrebare contează (care oricum se poate schimba in funcție de ce trăim si experimentam in viața) ci energia pe care o veți simți! Asta rămâne!” într-o postare pe contul personal de Instagram.