Iulia Vântur a participat, recent, la un eveniment organizat în București. Vedeta a atras acolo toate privirile.
Întrebată dacă ține vreo dietă sau vreo procedură sofisticată, Iulia Vântur a precizat că secretul stă în pasiunea pentru munca ei: „Cred că e foarte important să faci ceea ce îți place, să iubești munca pe care o faci, și cred că acesta este secretul până la urmă. Și să fii fericit, să te menții cum trebuie”, potrivit Click.
De asemenea, ea a mai spus că o ajută foarte mult și sportul.
„Fac și sport, numai că nu am mai făcut în ultima vreme pentru că am călătorit atât de mult. Însă mai fac exerciții, fac cardio, repetiții de dans, ca să mă mențin cumva în formă”, a completat Iulia.
Cât despre alimentanție, Iulia a spus: „Mănânc cu măsură. A fost foarte ușor să mă adaptez la bucătăria indiană, dar nu e ca mâncarea mamei. Sunt lucruri diferite, sunt țări diferite”.
Chestionată despre o eventuală nuntă cu Salman Khan, Iulia Vântur a fost, ca de obicei, rezervată în a da declarații.
Ea a mărturisit că nu are în plan o nuntă, prea curând, iar atunci când va intenționa să îmbrace rochia de mireasă, o să anunțe: „Când o să fie cazul, o să anunț pe toată lumea”, a declarat Iulia Vântur, zâmbind.