Jean Gavril: „Mi se părea special”. Cum a intrat în industria muzicală

Jean Gavril: „Mi se părea special”. Cum a intrat în industria muzicală
Sursa foto: Facebook

Jean Gavril a povestit cum a ajuns să intre în industria muzicală. El a mărturisit că nu și-a propus niciodată să fie muzician, scrie Cancan.

„Mi se părea special”

„Aveam în jur de 12 ani când am cântat la biserică și eram în corul școlii, începând din clasa a patra, a cincea. Sentimentul este greu de descris. Nu o făceam neapărat din motive religioase la vremea respectivă. Îmi plăcea ideea de a cânta pe mai multe voci. M-a atras la cor cântatul în echipă, în gașcă. Unii cântau terțe, alții vocea principală, erau bași, baritoni. Mi se părea special. E frumos cântatul împreună cu alți oameni, îți produce serotonină, îți aduce fericire. Am văzut asta și la concerte”, a povestit Jean Gavril.

Artistul a mărturisit că nu și-a propus niciodată să fie cântăreț.

„Făceam cursuri cu un profesor de la liceul de artă din Constanța și învățam într-o lună cât alții în zece. Am devenit premiant la toate concursurile de chitară până prin clasa a cincea, a șasea. Mi-am dat seama că îmi place cu adevărat. Nu mi-am propus niciodată să fiu muzician, dar mereu m-am folosit de muzică, chiar și ca să scap de nota scăzută la purtare, cântând la serbări”, a adăugat acesta.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`