Paul Ipate și Cătălina Grama formează unul dintre cele mai frumoase și solide cupluri din showbiz. Cei doi au o relație destul de discretă, dar nu rare sunt momentele în le permite fanilor să vadă cum decurg lucrurile între ei.
Actorii au sărbătorit de curând 8 ani de relație, iar vacanța lor în Italia se pare că nu a fost întâmplătoare.
Paul Ipate și Jojo sunt împreună de 8 ani, iar povestea lor de iubire a rămas la fel ca la început. Aceștia se iubesc la nebunie, lucru care se vede cu ochiul liber. Amândoi se bucură de cei doi copii, Achim în vârstă de 11 ani, din prima căsătorie a actriței, și Zora, în vârstă de 5 ani.
Cei doi artiști au plecat într-o vacanță în Italia, mai exact Napoli, alături de fiica lor, unde au sărbătorit aniversarea a opt ani de relație. Jojo i-a transmis partenerul ei de viață un mesaj plin de emoție, care a fost însoțit de un video cu ei într-un cadru romantic.
„Azi, maine, pentru totdeauna! La multi ani noua! ‘Cause all of me, loves all of you Paul Ipate #8ani”, a scris Jojo pe pagina de Instagram.
Același video a fost împărtășit și de Paul Ipate pe rețelele de socializare.
„8 ani cu tine! N-au fost usori 🤪, dar au fost cu siguranta cei mai frumosi! Sa mai avem inca 8×8 si-s multumit!”, a fost și mesajul lui Paul Ipate.
View this post on Instagram
Cătălina Grama a postat pe contul său de Instagram încă o declarație de dragoste, care i-a impresionat pe urmăritori.
„Acum două zile mi-am uitat telefonul undeva pe vas. Paul mi l-a găsit așa cum îmi găsește diverse lucruri pentru ca eu sunt un fel de Dory care din când în când mai uită câte ceva iar el e Nemo în perechea noastră. I-am spus ca e eroul meu. Și chiar e pentru că e genul de om care le rezolvă pe toate în cele din urmă și îmi dă siguranță.
Acum 8 ani m-a găsit chiar și pe mine pentru că eram ușor pierdută și nu știam încotro să o apuc. De fapt ne-am cam găsit unul pe celălalt pentru că și el era destul de confuz atunci. Acum știu că am ales împreună drumul cel mai bun. Am sărbătorit ieri aniversarea noastră in trei. Am ciocnit un pahar cu Zora și i-am zis că ea si cu Achim sunt reprezentarea iubirii noastre”, a scris Jojo pe contul său de Instagram.
View this post on Instagram
Într-un interviu pentru Viva!, Jojo a povestit cum mai văd cei doi relația, după 8 ani, dar și ce le-au spus copiilor vizavi de ideea de căsătorie.
„Opt ani cu Paul nici nu îmi dau seama când au trecut. Au fost atât de puțin plictisitori, am avut atât de multe lucruri de făcut, am trecut prin atât de multe etape, încât nu știu unde au zburat anii. Cert este că, atunci când mă uit la prima noastră fotografie împreună, făcută pe un platou de filmare al unui lungmetraj care încă nu a apărut, cred că a fost menit ca noi doi să ne întâlnim, îmi dau seama cât eram de tineri totuși.
Îmi dau seama că ne-am maturizat, ne-am descoperit, am învățat mult unul de la celălalt, ne-am echilibrat, ne-am completat. Și când am fost mai supărați, tot am revenit unul la celălalt, am rămas împreună la bine și la rău, chiar dacă nu suntem căsătoriți. Pentru mine aceste lucruri sunt mult mai importante decât factorul căsătorie. Au fost opt ani fantastici, cu de toate. Am trecut prin foarte multe împreună și ne-am descoperit măsura, am știut cine suntem de fapt și cât de mult însemnăm unul pentru celălalt”, a declarat Cătălina Grama.