Liviu Vârciu, despre cum a pierdut 4 milioane de dolari: „Am fost furați în mare stil. În viață mai și pierzi”

Publicat: 27 06. 2023, 17:03
Foto: Instagram

Nu de mult, Liviu Vârciu a povestit despre cum el și colegii lui din trupa L.A. au pierdut 4 milioane de dolari. Acum 20 de ani, trupa L.A. s-a bucurat de un succes răsunător în România. Pe atunci, membrii trupei erau tineri, aveau 18-19 ani, și nu au pus preț pe banii pe care i-au obținut.

Cum au pierdut suma de 4 milioane de dolari

Liviu Vârciu, Aurelian Ciocan și Adrian Zaina au format trupa L.A., care, în urmă cu 20 de ani, lansa hit după hit. Cel mai mare succes al lor a fost reprezentat de melodia „Ochii tăi”, fredonată uneori și astăzi. Chiar dacă au avut un impact foarte mare asupra tuturor, succesul formației nu s-a cuantificat și în plan material.

„Noi nu am făcut niciodată bani pe drepturi de autor. Drepturile noastre sunt la niște oameni… Încă nu m-am pus eu un pic pe treabă, dar o să mă pun de luna viitoare. Noi nu prea am încasat din drepturi de autor, noi am încasat mult din concerte. Nu am încasat din vânzările albumelor, chiar dacă am fost cea mai bine vândută trupă din România. Am fost băieți săraci… Noi ne mulțumeam cu concertele. Noi am dat un album care a făcut în jur de 4 milioane de dolari în 2001 pe o ladă de Wembley și 5.000 de dolari să mergem într-o vacanță. Și cartea L.A. a făcut vreo 120 mii de euro, pe vremea aia un apartament era 10 mii. Noi am făcut-o cadou. Am zis doar să o scoată să fie color, le-am zis să ne facă CD-ul color și e gratis, nu e problemă”, a spus Liviu Vârciu pentru Unica.

Liviu Vârciu este unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România. El a menționat și faptul că a neglijat drepturile de autor, pentru că nici nu știau de acest lucru.

„Când ne-am apucat de muzică nu erau foarte multe trupe în România. Am avut un succes foarte mare, noi având vârsta de 18 – 19 ani, nu știam noi cu legile, cu drepturi de autor. Am aflat după că am fost furați la mare stil. Dar aia e, în viață mai și pierzi. Viața merge înainte… Dar, totuși, trebuie să fim atenți. Eu nu ştiam fraţilor nimic pe vremea aia. Părinţii noştri nu au avut posibilităţi, am fost săraci, aveam câte o pereche de pantaloni pe care o spălam şi iar o îmbrăcam”, a mai spus Liviu Vârciu, potrivit sursei citate.

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Liviu Varciu (@liviu_varciu)