Orlando Zaharia, vacanță de vis în Lisabona. Ce preparat portughez l-a cucerit pe cheful bucătar

Publicat: 04 09. 2025, 10:06
Sursă foto: Instagram/ @chef_orlando_zaharia

Chef Orlando Zaharia și soția lui, Mădălina, au avut parte de o vacanță activă în Lisabona. Cei doi au încercat să nu rateze niciunul dintre obiectivele turistice importante, motiv pentru care au cutreierat ore întregi străduțele spectaculoase ale capitalei portugheze. Vacanța nu a fost lipsită nici de gusturi tradiționale, de care cuplul s-a bucurat din plin.

Cuprins:

  1. Câți pași a făcut zilnic cuplul în vacanța din Lisabona
  2. Ce preparate portugheze a încercat Orlando Zaharia
  3. Ce obiective turistice au vizitat Orlando și Mădălina

Câți pași a făcut zilnic cuplul în vacanța din Lisabona

Orlando Zaharia recunoaște că vacanța în Lisabona a fost pe cât de furmoasă, pe tot atât de obositoare. Soția sa i-a promis încă de acasă că vor parcurge zilnic zeci de mii de pași, iar Mădălina a făcut tot posibilul să se țină de promisiune. Cu toate că picioarele lor au fost puse la grea încercare, niciunul nu regretă decizia de a străbate atâta distanță pe jos, întrucât au avut șansa să simtă mai bine energiile orașului.

„Când am plecat în vacanță, Mădălina mi-a promis cel puțin 12-15.000 de pași pe zi. S-a ținut de cuvânt! Până la urmă acesta este cel mai bun mod să simți pulsul unui oraș. Chiar dacă a fost obositor a meritat fiecare pas.

Așa că, dacă vă întrebați cum mă păstrez în formă, acesta este unul dintre secrete”, a povestit Chef Orlando, potrivit Libertatea.

Ce preparate portugheze a încercat Orlando Zaharia

Mersul pe jos le-a oferit ocazia nu doar de a cunoaște orașul, ci și de a arde caloriile preparatelor tradiționale portugheze încercate. Cheful pare să nu fi ratat nicio ocazie pentru a-și satisface curiozitățile culinare, astfel că a adăugat în portofoliul său de degustări o mulțime de mâncăruri.

„Am încercat cât mai multe preparate tradiționale: bacalhau à brás, sardine la grătar, caldo verde, bifanas, pastel de nata (de care am abuzat) și multe alte bunătăți”, a povestit el.

Ce obiective turistice au vizitat Orlando și Mădălina

Dacă chef Orlando Zaharia a ținut cont la preparatele degustate, Mădălina a avut grijă să rețină toate obiectivele turistice vizitate, care nu sunt deloc puține.

„Am avut timp să explorăm orașul, dar și împrejurimile”, a adăugat soția lui Chef Orlando, Mădălina Zaharia. „Am vizitat Oceanariul, plajele Guincho și Carcavelos, orășelul de coastă Cascais, dar și podul cel mai lung din Europa, de peste fluviul Tejo.

Am fost, bineînțeles, și la statuia Cristo Rei. Ne-am dorit mult să ajungem acolo și chiar am simțit o energie specială în acel loc.

Ne-am plimbat pe străduțele înguste și pline de viață. Seara am mers la un show de Fado, o experiență autentică portugheză, care ne-a rămas în suflet. Lisabona ne-a cucerit cu străzile colorate, tramvaiele galbene, clădirile cu azulejos și oamenii calzi. A fost o vacanță scurtă, dar plină de gusturi, muzică și peisaje superbe”, a dezvăluit Mădălina.