Pepe a devenit din nou tată după ce soția lui, Yasmine Pascu, a născut o fetiță sănătoasă.
Artistul a împărtășit marea bucurie cu fanii săi pe rețelelor de socializare.
Micuța a primit numele Jessica, un nume cu rădăcini ebraice care simbolizează o persoană vizionară sau protejată de divinitate. Acesta a devenit faimos în întreaga lume datorită literaturii lui Shakespeare și este asociat adesea cu eleganța și intuiția.
Pentru artist, acesta este cel de-al patrulea copil. El mai are două fete din mariajul anterior și un băiețel cu actuala soție. Imediat după ce micuța a venit pe lume, cântărețul a ținut să le mulțumească tuturor celor care i-au transmis gânduri bune în aceste clipe magice.
„Hristos a Înviat! Astăzi Dumnezeu ne-a binecuvântat cu fetița noastră scumpă. Yasi eronia mămică aici și Jessica la ea în brațe. Iubita noastră. Vă iubim și vă mulțumim mult de tot”, a declarat Pepe pe rețelele de socializare.
Yasmine Pascu a fost surprinsă în imagini cu zâmbetul pe buze, strângându-și fetița la piept la scurt timp după naștere.
Atmosfera din familia artistului este una de sărbătoare, mai ales că micuța Jessica a sosit într-un moment simbolic. Numele ales pentru ea sugerează o forță interioară deosebită și o energie pozitivă, fiind considerat un nume modern, dar cu o încărcătură istorică profundă.
Cei doi radiază de fericire și sunt pregătiți pentru noua etapă din viața lor, primind numeroase felicitări din partea publicului și a apropiaților. Artistul continuă să își țină fanii la curent cu evenimentele importante, demonstrând încă o dată cât de mult prețuiește familia.