Dan Negru, după moartea lui Ion Iliescu: „Nu judec, e treaba istoriei”. Cum răspundea fostul șef de stat când era invitat la emisiuni

Publicat: 06 08. 2025, 00:00
Sursa Foto: Instagram/ @negru_dan

Moartea fostului președinte al României, Ion Iliescu, a zdruncinat o țară întreagă, atât în rândul oamenilor care l-au simpatizat, ci și în rândul celor care i-au contestat deciziile. Mai multe persoane publice au transmis mesaje de condoleanțe și au reamintit rolul important pe care l-a avut fostul șef de stat în parcursul României de astăzi.

Cuprins:

  1. Prima reacție a lui Dan Negru după moartea lui Ion Iliescu
  2. Cum a întors Ion Iliescu milioane de votanți împotriva sa

Prima reacție a lui Dan Negru după moartea lui Ion Iliescu

Printre cei care au avut un mesaj de transmis după moartea lui Ion Iliescu se numără și Dan Negru. Acesta și-a amintit, nostalgic, încercările eșuate de a-l aduce pe fostul președinte într-una dintre emisiunile sale.

Fostul politician își făcuse un obicei din a-l trimite pe Dan Negru să vorbească cu Victor Opaschi, consilierul său de încredere. Nimic nu îl punea convinge pe Ion Iliescu, care nu era atras de lumea divertismentului, să ia parte la show-uri televizate, chiar dacă erau unele extrem de apreciate la vremea aceea.

„Când îl invitam în show-urile mele, Iliescu mă trimitea mereu la Victor Opaschi (în fotografie), consilierul lui de încredere. Nu-i plăcea divertismentul. Am fost invidios când TVR a reușit să-l convingă să cânte «Ionel, Ionelule» alături de Aura Urziceanu (pe care am uitat-o cu toții – pare-se uitată într-un azil din Canada).

Demult, l-am rugat pe Sergiu Nicolaescu să intervină și să-l convinga să vină la un revelion: «Să-l sune pe Victor, dragă», a fost răspunsul invariabil al lui Iliescu”, a povestit Dan Negru, potrivit Click!.

Cum a întors Ion Iliescu milioane de votanți împotriva sa

În timp ce mulți oameni publici au vorbit despre moștenirea pe care Ion Iliescu a lăsat-o României, Dan Negru a readus în atenție un moment emblematic pentru istoria politică a României și totodată, o lecție despre puterea dezbaterilor.

În campania din 1996, Ion Iliescu a recunoscut în timpul unei dezbateri televizate cu Emil Constantinescu că nu crede în Dumnezeu. Această declarație l-a făcut să piardă milioane de voturi și implicit, cursa prezidențială.

„Într-o campanie electorală, o întrebare l-a clătinat: «Credeți în Dumnezeu, domnule Iliescu?» Atunci, spiritualitatea a contat mai mult decât sondajele. Greu de crezut astăzi, dar o alegere spirituală a făcut diferența într-o campanie electorală! Nu judec, e treaba istoriei.

Nu știu dacă și-o fi găsit liniștea în anii ăștia pe care Dumnezeu i i-a dat – cumva înadins, ca să-i arate că mântuirea poate veni și-n ultima clipă. O fi avut timp sa înțeleagă? Să se apropie? Pentru că, vorba lui Tolstoi: «Când gândești, ești ateu, dar când gândești mai profund, te întorci la religie…».”, a continuat Negru.