Regina Camilla, iritată de comportamentul regelui Charles: „Nu ascultă de nimeni”
Regele Charles al III-lea a avut o activitate intensă în ultima vreme, deși încă e sub tratament împotriva cancerului. Soția sa, regina Camilla, s-a arătat ușor iritată că acesta nu are suficient grijă de el și nu se menajează.
Regina Camilla, despre starea de sănătate a regelui Charles
Camilla a vorbit despre Charles în timpul unei întâlniri la Festivalul de lectură de la Hampton Court Palace.
„E bine, dar nu vrea să încetinească ritmul şi nu ascultă ce îi spunem noi”, a spus ea, potrivit Daily Mail.
Scriitorul Lee Child a replicat ironic: „Pare a fi un soţ tipic”.
Regele și-a reluat îndatoririle publice la finele lunii aprilie. Până atunci, el a stat și s-a odihnit, dar lipsa activităților l-a „frustrat”, după cum a dezvăluit Peter Philips, nepotul său.
Săptămâna trecută, Charles al III-lea a participat la ceremoniile dedicate împlinirii a 80 de ani de la debarcarea în Normandia, eveniment din al Doilea Război Mondial care a marcat începutul sfârșitului Germaniei naziste. La ceremonie, regele a vorbit și în franceză și a lăudat „curajul şi sacrificiul incredibil” al luptătorilor din Rezistenţa franceză.
De ce regele Charles a revenit în spațiul public, iar prințesa Kate nu
Pe de altă parte, prinţesa Kate, care se tratează și ea de cancer, nu a mai apărut în public de la finele anului trecut.
Reflectând la diferența de abordare a celor doi, o sursă a declarat petru Daily Mail: „Regele Charles și-a dorit foarte mult să fie văzut de public în timp ce urma propriul tratament pentru cancer. (…) În calitate de suveran, Majestatea Sa se află într-o poziție foarte diferită de cea a Prințesei de Wales. Nu este nevoie ca ea să fie văzută în timp ce își revine”.