Secretul Romaniței Iovan constă într-un ritual simplu pe care vedeta îl urmează cu sfințenie pentru a-și păstra energia.
Creatoarea de modă a vorbit despre obiceiurile care o ajută să rămână în formă.
Aceasta își începe ziua cu o rutină precisă și nu sare peste nicio etapă importantă. Bea mai multe tipuri de lichide înainte de cafea și face mișcare în fiecare zi.
„În fiecare dimineață am așa… vreo 750 ml de apă de apă pusă într’o carafă cu o linguriță, ceva de argint, și cu busuioc. Las cu o seară înainte apa aia cu busuioc și cu argint și a doua zi dimineață beau apa aia. Întâi beau lămâie cu apă caldă, apoi beau apa, apoi beau cafeaua. Îmi fac creme, chestii, în timpul ăsta, dar înainte fardat fac sport”, a declarat Romanița Iovan.
Vedeta susține că acest obicei are rădăcini vechi și nu este deloc întâmplător.
Argintul are rolul de a purifica apa exact ca în tradițiile religioase. Designerul a aflat despre acest truc de la o doamnă în vârstă de 80 de ani.
„Argintul purifică. E ca la biserică. Pe vremuri exista pocalul ăla de argint. Numai din ăla se bea apă. (…) Și am eu o poveste. Povestea este de la o doamnă care avea 80 de ani în momentul în care a povestit-o, că face lucrul ăsta de la 60 de ani, cu apa cu argint și cu busuioc, nu numai apă cu argint. Nu a simțit că îmbătrânește”, a precizat Romanița Iovan între-un podacast.
Dincolo de ritualurile de frumusețe, fericirea vedetei vine din momentele petrecute cu fiul său. Ziua de 3 octombrie este una specială deoarece amândoi își serbează nașterea în aceeași dată. Anul acesta fiul ei i-a făcut o surpriză și a venit din Anglia special pentru eveniment, scrie Spynews.
„Ziua de 3 octombrie este ziua magică a mea. Fiul meu este în avion acum. Vine din Anglia. Este student acolo. A început acum facultatea de inginerie automobilistică. Este super încântat de campus și de camera din campus și de toți profesorii. De tot„, a mai spus vedeta.