Simona Gherghe, infectată cu COVID-19 pentru a doua oară. Prezentatoarea se află acum în izolare „Mi-e foarte dor de copii”

Sursa Foto: Instagram/@simgherghe

Simona Gherghe, prezentatoarea de la Mireasa, a anunțat că s-a infectat din nou cu Covid-19, asta după ce acum  patru luni a fost depistată prima oară cu coronavirus. În prezent vedeta se află în izolare.

Prezentatoare a postat un mesaj pe rețele de socializare unde a povestit că s-a testat împreună cu soțul ei, deoarece ea avea simptome de răceală ușoară, iar în urma testului rezultatul a ieșit pozitiv.

Simona Gherghe, infectată cu COVID-19 pentru a doua oară

Simona Gherghe a mai transmis pe pagina ei de Instagram că se simte bine și că este vorba despre o formă mai ușoară față de cea din februarie.

”Am COVID. După patru luni, m-am îmbolnăvit din nou. Habar n-am de unde, cum, cert e că sunt în izolare până joi. Pare o formă mai ușoară, sunt mult mai bine ca data trecută și sper să rămână așa. Mi-e foarte dor de copii, au rămas la bunici, la țară. De altfel, așa m-am și testat, având simptome de răceală ușoară. Știam că mergem la bunici să-i luăm pe Ana și Vlad și am zis să nu riscăm nimic. Și bine am făcut… Cam asta e! Să ne vedem cu bine”, a spus Simona Gherghe pe rețelele de socializare.

Cine îi va lua locul Simonei Gherghe în emisiunea Mireasa

Cât timp Simona se află în izolare  poveștile de iubire  din casa Mireasa continuă, așadar aceasta va fi înlocuită în acest timp de către  Gabriela Cristea, prezentatoarea show-ului Mireasa – Capriciile Iubirii, de la Antena Stars.

Astfel că, Gabriela Cristea îi va ține locul Simonei Gherghe până când va ieși din izolare și se va putea întoarce în cadrul emisiunii. Ceea ce înseamnă că de vineri urmează să revină în rolul de moderator în casa Mireasa de la Antena 1, conform SpyNews.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`