Telenovela-fenomen „Numai iubirea” împlinește 20 de ani de la lansare / Cum arată si cu ce se ocupă astăzi actorii din rolurile principale
În 2023 se împlinesc 16 ani de când primul serial românesc „Numai iubirea”, produs de Ruxandra Ion, pentru Acasă TV, a debutat pe micile ecrane. Proiectul a fost un adevărat succes la acea vreme, iar din distribuția sa au făcut parte mulți actori importanți ai scenei românești, cum ar fi Tora Vasilescu, Anca Pandre, Iurie Darie sau Sebastian Papaiani. De asemenea, „Numai iubirea” a fost și o rampă de lansare pentru anumite vedete, cum ar fi Adela Popescu, Dan Bordeianu sau Bianca Neagu.
20 de ani de la lansarea serialului românesc „Numai iubirea”
Scenaristul Eugen Patriche, cel care a scris replicile savuroase ale serialului-fenomen „Numai iubirea”, și-a anunțat fanii de pe rețelele de socializare că producția va împlini 20 de ani de la lansare, scrie click.ro.
Astăzi, o parte din actori încă activează în industrie, în timp ce alții au renunțat la această carieră, pentru a se dedica altor domenii. Iată acum arată acum actorii din rolurile principale și cu ce se ocupă în prezent, potrivit click.ro!
Adela Popescu
Adela Popescu (36 de ani), interpreta din serial a Alinei Damaschin, a avut o evoluție fabuloasă de la debutul serialului și până în prezent. A cântat cu DJ Project, a jucat în filme și seriale, apoi multă vreme a fost prezentatoarea emisiunii „Vorbește lumea” de la Pro TV. Mamă a trei băieți, actrița este căsătorită cu Radu Vâlcan, vedetă Antena 1. Anul trecut a prezentat alături de Cabral reality-showul „Sunt celebru, scoate-mă de aici”. Acum, vedeta se află într-o binemeritată vacanță, după atâtea proiecte de succes.
Corina Dănilă
Corina Dănilă, interpreta Anei Dogaru, are în prezent 51 de ani și a continuat să facă televiziune și teatru după acest serial, putând fi urmărită mai întâi la Euforia și apoi, în ultimii ani, la TVR 2, unde a prezentat „Ieri, Azi, Mâine” și a jucat în serialele „Primăverii” și „Circul Matteo”. Multă vreme a fost prezentatoarea emisiunii „Gala Umorului”, de la TVR 2. Actrița continuă să joace în mai multe piese de teatru și este mama unei fete adolescente.
Oana Zăvoranu
Oana Zăvoranu (49 de ani), interpreta Andreei Damaschin, a revenit după 15 ani la serialele de televiziune într-un proiect al Ruxandrei Ion, „Sacrificiul”, unde o interpreta pe Diva, o fostă vedetă de televiziune. Ea s-a implicat în mai multe afaceri, și-a deschis o clinică și s-a căsătorit. Recent și-a făcut o emisiune pe YouTube în care-i critică pe cei mai la modă influenceri. Cu unii a ajuns chiar și la procese.
Alexandru Papadopol
După celebrul serial, Papi s-a căsătorit cu Ioana Ginghină, cea care i-a dat viață lui Ildiko în aceeași producție TV. Deși au împreună o fiică, acum adolescentă, cei doi au divorțat în 2019. Alexandru Papadopol (48 de ani) și-a continuat cariera de actor de teatru la Odeon, a făcut film și seriale de televiziune.
Bianca Neagu
Bianca Neagu are acum 27 de ani și a devenit cunoscută după ce a jucat în mai multe telenovele românești: „Numai iubirea”, „Păcatele Evei”, „Mama după ora 5″, „Daria, iubirea mea” sau „Inimă de țigan”, marcând perioada de glorie a „Biencuței”. Între timp, ea a renunțat la actorie.
„Încă din copilărie mi-am dorit să lucrez cu copiii, iar în prezent această îmi este activitatea. Sunt psiholog-logoped, îi consiliez pe copii în ceea ce privește dezvoltarea lor optimă cât și în corectarea tulburărilor de limbaj. Îmi practic meseria cu dragoste!”, a povestit tânăra acum ceva timp pentru click.ro.