Toto Dumitrescu în fața unei noi decizii a instanței. Ce au stabilit judecătorii în dosarul accidentului

Toto Dumitrescu în fața unei noi decizii a instanței. Ce au stabilit judecătorii în dosarul accidentului
sursa foto: b1tv

Toto Dumitrescu a primit o nouă decizie din partea magistraților, care au stabilit în ce condiții se va  începe procesul penal. Judecătorii au hotărât să mențină măsura controlului judiciar până la data de 1 martie.

Fiul fostului fotbalist Ilie Dumitrescu este cercetat pentru părăsirea locului accidentului și conducere sub influența substanțelor interzise. Această hotărâre vine după ce, la finalul anului trecut, tânărul a scăpat de măsura arestului la domiciliu.

Ce restricții trebuie să respecte fiul lui Ilie Dumitrescu

Deși este cercetat în libertate, Toto Dumitrescu are de respectat o listă strictă de obligații impuse de instanță. Acesta nu are voie să părăsească țara fără acordul judecătorilor și trebuie să se prezinte la poliție ori de câte ori este chemat. De asemenea, vinovatul are interdicția de a lua legătura cu alte persoane implicate în acest dosar. Orice încălcare a acestor reguli poate duce arestul preventiv.

Cum se apără Toto Dumitrescu în fața acuzațiilor de consum de droguri

În cadrul audierilor, acesta a afirmat că ar fi consumat substanțe psihoactive abia după producerea accidentului, nu înainte de a urca la volan. Mai mult, o expertiză medico-legală a arătat că substanțele din organismul său nu i-ar fi afectat capacitatea de a conduce. Totuși, probele biologice luate imediat după incident au confirmat prezența acestora în sistemul său.

Ce urmează să se întâmple cu procesul penal

Până pe 1 martie, situația juridică a tânărului va rămâne neschimbată, urmând ca atunci să aibă loc o nouă verificare a măsurilor. Cheltuielile judiciare efectuate până acum rămân în sarcina statului, însă decizia poate fi contestată de procurori în termen de 48 de ore. Dosarul rămâne unul dintre cele mai urmărite cazuri de acest gen din Capitală

Incidentul a avut loc pe 17 septembrie, când Toto Dumitrescu a provocat un accident în zona Primăverii și a plecat de la locul faptei, potrivit cancan