Tudor Chirilă și mama acestuia, regizoarea Iarina Demian, au lucrat aproape două decenii împreună. Artistul a dezvăluit că de la aceasta a învățat o lecție foarte importantă.
Tudor Chirilă a mărturisit că a învățat un lucru foarte important de la mama sa, în ceea ce privește actoria. Acesta vorbește despre organizare.
„Un actor este foarte important să fie organizat. De altfel, maică-mea m-a învățat să fiu un actor riguros”, a spus acesta, pentru Viva.
„Unul dintre păcatele actorilor este că n-au destul curaj să devină regizori, dar au destul curaj cât să facă pe regizorii când sunt pe scenă, ca actori. Și asta este rău”, a spus Chirilă.
„Am învățat chestia asta, că un regizor nu-i ajutat, dacă întotdeauna are un actor care are și el 50.000 de idei pe care le mai și comunică aiurea. Cred că e foarte important să te supui unei viziuni regizorale, pe care ai acceptat-o. Dacă nu te supui, înseamnă că nu trebuia să accepți de la început”, a adăugat.
Chirilă spune că organizarea este extrem de importantă. Actorul trebuie să se gândească de două ori înainte să accepte un proiect.
„Când ești tânăr, n-ai de ales și, cu atât mai mult, trebuie să fii organizat. Când începi să ai posibilitatea să alegi roluri, trebuie să te gândești de două ori. Dacă ai intrat într-un proiect, stai și fă-ți treaba – asta nu înseamnă să fii tăcut și să nu spui, mai ales dacă proiectul nu merge cum te așteptai”, a spus artistul.
„Poți să ai o voce, dar este important când ai vocea aia, cum o folosești în așa fel încât să nu prejudiciezi, de fapt, într-un final, tot proiectul”, a adăugat acesta.