Pe 14 iunie 2023, Theo Rose a devenit mamă pentru prima dată. Cu bucurie, ea a adus pe lume un copil perfect sănătos, căruia i-a pus numele „Sasha”. Împreună cu partenerul său, Anghel Damian, au intrat în rolul de părinți cu emoție și responsabilitate.
Cu toate că au devenit părinți, Theo și Anghel au decis să nu pună pe pauză prea mult activitățile lor profesionale. Theo este o cântăreață talentată și nu a dorit să renunțe complet la cariera sa, chiar și după nașterea lui Sasha. Cu toate acestea, ea a găsit o modalitate de a se ocupa de fiul ei fără a angaja o bonă. În ciuda programului încărcat și al reluării filmărilor, Theo găsește timp să fie alături de Sasha și să se asigure că acesta primește toată atenția și dragostea de care are nevoie.
Șatena se descurcă excelent în rolul de mamă și a fost mereu puternică și răbdătoare, chiar în fața momentelor dificile prin care cel mic a trecut, cum ar fi perioada când a avut colici. Ea a ales să împărtășească aceste experiențe cu urmăritorii săi, dovedindu-se mereu mândră de fiul său, pe care-l descrie ca fiind extrem de cuminte și înțelegător. Cu toate că a fost o provocare să se întoarcă la muncă și să îngrijească micuțul în același timp, ea a făcut față cu multă dăruire și perseverență.
De când a devenit părinte, cântăreața nu și-a lăsat nicio clipă fanii în urmă. Theo este extrem de activă pe mediul online și împărtășește cu ei fiecare moment, indiferent dacă este vorba de bucurii sau de provocări. În ultima postare pe contul său oficial de socializare, a transmis vestea că a revenit la filmările unei emisiuni celebre de talente din țară, scrie Wowbiz.
Astăzi, însă, chipul ei nu mai reflecta niciun zâmbet. Theo Rose părea extrem de obosită, chiar dacă a încercat să-și acopere cearcănele adânci cu ajutorul unui filtru.
„Uitați-vă puțin în ce fel arăt. Și am un filtru acum. Am cearcănele până-n gură, mi-au ieșit și niște băieți pe față. Mi-am pus filtru să nu se mai vadă”, a mărturisit Theo Rose revoltată.
Rolul de mamă este, fără îndoială, unul dintre cele mai complexe și solicitante din viața unei femei. În special în cazul unei vedete, echilibrul între viața de familie, îngrijirea bebelușului și activitatea profesională reprezintă o provocare semnificativă. Cântăreața își dorește să găsească o sincronizare armonioasă între cariera sa și viața privată. În prezent, tânăra se străduiește să găsească un echilibru între îndatoririle de mamă și filmările pentru show-ul televizat la care participă.
„Au început filmările. Am luat deja în echipa mea și a lui Horia voci de finală. Stați pe aici pentru că o să vă arăt când o să începem repetițiile cu ei. Sunt în extaz! Toți sunt pe inima mea. (…) M-au aranjat fetele după ceva timp în care n-am avut activitate și parcă se vede și pe fața mea ca mi-a priit pauza”,a povestit ea în mediul online.
Deși este epuizată, Theo Rose poate fi considerată o femeie împlinită. Se bucură de înțelegere în viața profesională și are un iubit dedicat, care o sprijină în creșterea micuțului Sasha.
Artista a dezvăluit că în timpul filmărilor sau atunci când au trebuit să rezolve diverse lucruri, Anghel Damian și Sasha s-au susținut reciproc, demonstrând o sincronizare remarcabilă, motiv pentru care nu au apelat la o bonă.
„Sasha e cu tati acasă și vine în vizită pe la mine. Noroc că stăm aproape de platouri. Totul așa cum trebuie”, a afirmat vedeta pe contul de Instagram.