Una dintre cele mai frumoase actrițe a divorțat oficial după 8 luni de la nuntă. Cum răspunde speculațiilor potrivit cărora și-ar fi înșelat soțul
Actrița turcă Demet Özdemir și Oğuzhan Koç au decis să pună capăt căsătoriei lor la numai opt luni după mariaj. Demet Özdemir și Oğuzhan Koç au dat instrucțiuni avocaților lor să depună un dosar de divorț în instanță după încheierea Eid Al Fitr.
Perechea se destramă pe fondul unei decizii reciproce, fără cerințe suplimentare între ei, scrie albawaba.
Dosarul de divorț va fi depus la Tribunalul Beykoz, deoarece procedurile de acolo progresează mai repede.
Actrița turcă a confirmat vestea pe rețelele de socializare, ea a scris: „Este adevărat că am văzut că nu am putut să ne consolidăm căsnicia de ceva vreme și am decis să îi punem capăt”.
„Știm că această decizie pe care am luat-o în cadrul respectului și înțelegerii reciproce ne va afecta și familiile; facem tot posibilul să ducem acest proces în cel mai sensibil mod, fără a-i supăra sau a-i leza”.
“Acuzațiile de infidelitate și violență nu sunt adevărate. Nu ni s-a întâmplat vreodată nimic din ceea ce s-a scris. Am decis amândoi să punem capăt relației noastre din respect. Nu există ranchiună, ură, furie între noi”, a mai spus Demet, citată de diezminutos.es.