„Vă detest”. Mihai Morar, mesaj dur pentru politicieni. Ce l-a scos din sărite pe cunoscutul om de media (VIDEO)

Publicat: 06 05. 2023, 17:16
Foto: Facebook / Mihai Morar

Mihai Morar, celebrul om de media, a avut un mesaj dur pentru politicienii care s-au aflat la cârma țării în ultimele trei decenii. Enervat de aglomerația infernală de pe Valea Oltului, el a realizat un scurt video în care le-a transmis conducătorilor, foști și actuali, că îi „detestă”.

Mihai Morar le-a transmis politicienilor un mesaj dur

Momentul a avut loc în timp ce se afla în deja-celebra aglomerație de pe Valea Oltului, acolo unde, susține el, aștepta deja de patru ore în trafic.

„Ăsta-i un mesaj pentru toți românii care au condus România în ultimii 30 de ani. De patru ore, eu și încă niște proști stăm pe Valea Oltului (…). Patru ore ca să faci nici măcar 80 de kilometri. Așa că mesajul meu este următorul, dragi români care ați condus România în ultimii 30 de ani, vă detest! Nu vă urăsc, pentru că, vorba domnului Patapievici, ura mi-ar face rău ființei mele. Dar pe voi vă detest cu toată ființa voastră! Și vă doresc desființarea!”, a spus Mihai Morar.