Vica Blochina este una dintre fostele concurente ale fenomenului Survivor România, fiind eliminată din competiție după doar o lună. Deși a dat tot pentru a face față traseelor, condițiile grele cu care s-a confruntat în junglă au făcut-o să își dorească să plece. Urmărind foștii colegi, de acasă, Vica nu a putut trece indiferentă peste scandalul dintre Kamara și Doc.
După ce a părăsit competiția, Vica Blochina a fost întotdeauna sinceră și nu s-a ferit atunci când a venit vorba despre atitudinile nepotrivite pe care le-au avut sau le au foștii colegii în cadrul emisiunii.
În prezent, în atenția Vicăi este Bianca Patrichi. Blondina crede că fosta ispită de la Insula Iubirii s-a aliat cu DOC, împotriva lui Kamara, potrivit cancan.ro.
În scandalul dintre Kamara și DOC s-a implicat și Bianca Patrichi. Aceasta i-a luat apărarea lui DOC și chiar a avut câteva replici dure cu Kamara. Vica Blochina nu a putut fi indiferentă, având în vedere că îl susține de acasă pe Kamara a făcut o postare destul de acidă în mediul online.
„De când am ieșit din competiție nu am avut cum să nu remarc faptul că această Maria Magdalena a început, ușor ușor, să arunce cu noroi. S-a produs o alianță acolo în tabăra Faimoșilor: DOC, Maria Magdalena, împotriva lui Kamara. Mai ales în urma ultimelor evenimente.
Efectiv toată lumea s-a pus pe Kamara! Mă întreb eu și vă întreb și pe voi, fanii emisiunii…De ce și mai ales cum își permite această femeie să arunce ea cu noroi în Kamara, într-un tată care și-a dedicat tot timpul, toată energia și toate resursele pentru a avea grijă de copilul lui?
Ea încă nu are copii, nu are familie… Nici relația cu părinții ei nu e pe roze. Nu e păcat de Dumnezeu să se poarte așa? Poate o să fie și ea la un moment dat și o să vadă cât de dureros este să ți se spună chiar și un singur cuvânt care are legătură cu copilul tău. Jos pălăria pentru Kamara, atât eu cât și oamenii de acasă care îi cunosc povestea și care știu cine este Kamara, îl susținem la Survivor până în pânzele albe”, a scris Vica Blochina, pe rețelele de socializare.
Vezi această postare pe Instagram