Victor Rebengiuc a primit premiul România Europeană 2025: „Refuz ca numele meu să fie acordat unei străzi”. Ce a declarat Nicușor Dan la eveniment (VIDEO)

Victor Rebengiuc a primit premiul România Europeană 2025: „Refuz ca numele meu să fie acordat unei străzi”. Ce a declarat Nicușor Dan la eveniment (VIDEO)
Actorul Victor Rebengiuc și președintele Nicușor Dan. Sursa foto: Ovidiu Albu / Facebook

Victor Rebengiuc (92 de ani) a primit premiul România Europeană 2025, acordat din partea Asociației Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană. Distincția i-a fost acordată de președintele Nicușor Dan. Ambii au susținut câte un discurs.

Victor Rebengiuc: Refuz ca numele meu să fie acordat unei străzi

„În testament o să trec că refuz ca numele meu să fie acordat unei străzi, pentru că ar produce mari încurcături locuitorilor dacă adresa ar fi pe numele ”Rebengiuc” și nu ar ști Poșta unde s-o distribuie și m-ar înjura tot timpul…

Nu aș vrea să onorez cu numele meu o stație de troleibuz sau tramvai. Nu e nevoie să fie pomenit numele meu, există pe genericele filmelor în care am jucat. În materialele critice sau legate de istoria teatrului care vor apărea va fi pomenit și numele meu acolo, dar așa, să pui un nume de stradă, nu mi-ar plăcea…”, a susținut Victor Rebengiuc, în cadrul ceremoniei.

Nicușor Dan: Trebuie să avem curajul să vorbim sincer despre societatea noastră

La rândul său, președinte Nicușor Dan s-a referit la marile roluri interpretate de Victor Rebengiuc, mărturisind că „Pădurea spânzuraților” e un film pe care nu mai are curajul să îl vadă a doua oară. De asemenea, „Moromeții” a atins „o formă de universalitate” pe care niciun alt film nu a atins-o.

Totodată, Dan l-a lăudat pe Rebengiuc pentru că „nu s-a lăsat dus de succes și a continuat să muncească”.

Mai mult, președintele a evidențiat implicarea civică a actorului: „Când spui niște adevăruri și începe și presa, și societatea să te critice, nu e tocmai ușor. Dar, dacă noi vrem ca societatea să se dezvolte, trebuie să avem curajul, în special oameni care au un prestigiu profesional, să spunem ceea ce credem despre societatea noastră, să reușim să o însănătoșim”.