Sărbătoare în familia lui Cristian Daminuță! Fotbalistul își botează astăzi băiețelul

Publicat: 16 05. 2020, 15:02

Este o sâmbătă extrem de importantă pentru fotbalistul Cristina Daminuță, care își boteză fiul în vârstă de 4 luni.

Chiar dacă inițial, sportivul plănuia o petrecere de pomină cu sute de invitați, la petrecerea organizată în cinstea creștinării micuțului Dominic vor partcipa extrem de puțin persoane, din cauză restricțiilor împotriva răspândirii pandemiei, încă în vigoare. Fotbalistul și-ar fi dorit ca în luna mai a acestui an săfacă și nuntaodată cu botezul, însă nu a fost posibil.

„Am intrat in linie dreapta pt un eveniment (botezul religios al fiului meu Dominic) ce mi-as fi dorit sa aiba loc in alte ipostaze,dar ne adaptam cerintelor”, a scris Daminuțăpe Facebook cu câteva zile în urmă.

Primul copil al lui Cristian Daminuță s-a născut in ianuarie 2020

Pe 18 ianuarie 2020, dis-de-dimineață, Cristian Daminuțăa devenit tată pentru prima dată. Atunci, el a declarat că estecea mai frumoasă zi din viața lui, că emoțiile l-a năpăditcând asistentele de la maternitate i-au pus copilul în brațe

“Nu mai puteam să am nicio reacție, adică eram terminat de bucurie”, a povestit el atunci.

Cristian Daminuțăși-a dorit foarte mult să devină tatăși, încă extrem de emoționat a dat vestea cea mare pe Facebook.

“Azi dimineață la oră 5:33 mi s-a îndeplinit cel mai mare vis. Să-mi strâng copilul în brațe pentru prima oară. Datorită soției mele am trăit cele mai intense și mai fericite ore din viața mea. Așteptarea a luat sfârșit și pe lume am venit. Sunt frumos și sunt voinic și mă cheamă Dominic. Eroina împreună cu sufletul meu!, a scrisfotbalistul, după ce fiul lui s-a născut.

Cristian Daminuță și Madălina s-au căsătorit la sfârșitul anului 2019

Fotbalistul s-a însurat în luna decembrie a anului 2019 cu Mădălina, care intrase în ultima lună de sarcină.

Se pare că Mădălina este una dintre femeile cu care fotbalistul s-a iubit în timpul căsnicie anterioare, cu Iasmina Halas, deși se cunosteau din copilărie.

Cristian Daminuță a devenit cunoscut în presa de scandal pentru tumultoasa lui viață amoroasă

Fundașul și întemeiat o familie, după ce în anul 2018 a bifat toate evenimentele pe care alții nu le trăiesc nici într-o viață întreagă.

Chiar în prima lună a anului 2018, fotbalistul s-a cununat civil cu Iasmina Halas,însă căsnicia nu a mers. Până în aprilie s-au despărțit,după mai multe certuri şi dupa zvonuri că fotbalistul şi-ar fi înşelat soţia,deşi pregătirile de nuntă erau în toi, așa că în loc de nuntă au bifat divorțul în aceea vară. În urma partajului, Iasmina a păstrat inelul de logodnă, extrem de scump, încrustat cu diamante, plus multe alte bijuterii valoroase și cadouri de lux de la Daminuță, dar și un bolid de luxși un cățel din rasa pug. Totuși, ea a declarat că în urma divorțului a rămas doar cu datorii.